Presa internațională despre alegeri: Mulți români nu se mai regăsesc în partidele tradiționale

Data publicării:
financial-37546

LE FIGARO comentează că „problema nu este cine va câştiga, ci care va fi amploarea Uniunii Social-Liberale (USL)", pe care o cataloghează drept un "atelaj curios intrat în război în vară împotriva preşedintelui Traian Băsescupe care a încercat în zadar să îl debarce" de la putere.

Publicaţia se întreabă despre „viitorul acestei coabitări agitate", în contextul în care preşedintele va numi viitorul premier pe fundalul unor ameninţări cu o nouă procedură de destituire. În România „alianţele se fac de pe o zi pe alta", iar „criza politică are mult zile înaintea ei", comentează publicaţia franceză, notând o „campanie destul de ternă şi vidă".

Cotidianul LE MONDE şi agenţia ASSOCIATED PRESS ironizează vizita de campanie a luiDan Diaconescula Târgu Jiu, la bordul unui Rolls Royce. „Numeroşi români nu se mai regăsesc în partidele tradiţionale de pe eşicherul politic", observă publicaţia franceză, apreciind că pe fundalul tentativei eşuate de destituire a preşedintelui, crizei economice şi dezamăgirii faţă de politică aceştia "ar putea să se îndrepte spre cel care le-ar putea oferi măcar un tur în Rolls-Royce".

„Chiar şi după standardele româneşti, politica a fost tumultuoasă anul acesta", scrie AP, apreciind că românii "sunt sătui de lupta personală pentru putere" dintre Băsescu şi Ponta, în timp ce ţara rămâne una dintre cele mai sărace şi corupte membre ale UE. Sondajele oferă coaliţiei la putere un procent "confortabil", dar după alegeri poate apărea o nouă criză politică prin refuzul lui Băsescu de a-l nominaliza pe Ponta premier, pe care l-a făcut "porc", "mincinos compulsiv" şi "pisoi", notează agenţia.

FINANCIAL TIMES scrie, de asemenea, că este aşteptată o victorie „confortabilă" a coaliţiei guvernamentale, avertizând că rezultatul poate conduce la instabilitate politică. Publicaţia citează analişti care „speculează" că noua majoritate, consolidată după scrutin, ar putea lansa o nouă procedură de destituire a preşedintelui.

Publicaţia avertizează totodată asupra unei eventuale ameninţări a stabilităţii fiscale obţinute prin măsuri de austeritate dureroase începând din 2010.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri