Portretul angajatului francez, văzut de un CEO american: „O oră mănâncă, trei ore discută, trei ore munceşte”

Data publicării:
2002 20frantamunca-50608

„Angajaţii francezi lucrează efectiv doar trei ore pe zi. Restul orelor de lucru le petrec în pauze sau la discuţii”, susţine preşedintele companiei americane Titan International, în scrisoarea publicată de Les Echos, datată 8 februarie. Declaraţia este un răspuns la tatonările ministrului francez al Industriei, Arnaud Montebourg, cu privire la posibilitatea ca americanii de la Titan să preia o parte din operaţiunile fabricii de anvelope auto Goodyear din Amiens, prevăzută a fi închisă.

Scrisoarea lui Maurice Taylor, pagina 1 | LesEchos.fr
Scrisoarea lui Maurice Taylor, pagina 2 | LesEchos.fr

Cât de proşti ne credeţi? Goodyear a încercat timp de patru ani să salveze o parte a locurilor de muncă de la Amiens, unele dintre cele mai bine plătite, dar sindicatele şi guvernul francez nu au făcut altceva decât să vorbească”, arată Maurice Taylor, CEO Titan International.

Aşa se face în Franţa!

Am vizitat această uzină de mai multe ori. Salariaţii francezi iau salarii mari, dar nu muncesc decât trei ore. Au o oră pauză de masă, discută timp de trei ore şi muncesc trei ore”, i-a scris Maurice Taylor ministrului. „Le-am spus asta în faţă sindicaliştilor francezi. Mi-au răspuns că aşa se face în Franţa!”, adaugă indignat preşedintele-director general al Titan Internaţional.

Supărarea americanului este declanşată şi de faptul că un sindicat susţinut de comuniştii francezi s-a opus preluării fabricii de către Titan Internaţional. La jumătatea acestei luni, compania a decis că nu mai este interesată de fabrica de la Amiens. Dar o parte din afirmaţiile lui Maurice Taylor au venit şi ca răspuns la atacurile repetate ale ministrului Arnaud Montebourg, care doreşte ca Uniunea Europeană să adopte o poziţie mai dură în privinţa protejării comerţului, în contextul importurilor ieftine din Asia.

La finalul lunii ianuarie, cel mai mare producător de anvelope auto, Goodyear, a anunţat că va închide fabrica de la Amiens, ca urmare a disputelor cu sindicatele, dar şi a scăderii cererii din Europa. În fabrica de la Amiens lucrau aproape 1200 de angajaţi.

Titan va cumpăra o fabrică din China sau India, va plăti salarii de mai puţin de un euro pe oră şi va livra toate anvelopele de care are nevoie Franţa. Puteţi să vă păstraţi aşa-zişii muncitori. Fermierul francez nu vrea anvelope scumpe. Îl lasă rece dacă vin din China sau din India”, mai spune Taylor în scrisoare.

Şeful Titan International susţine că, în cinci ani, nici Michelin nu va mai produce anvelope în Franţa, întrucât statul se implică tot mai mult, iar interesul este doar acela de a cumpăra anvelope ieftine.

Arnaud Montebourg a refuzat să facă vreun comentariu pe tema scrisorii: „Nu vreau să afectez interesele Franţei”, a spus ministrul.

Scrisoarea preşedintelui Titan International ar putea relansa o discuţie privind declinul competitivităţii ţării. Potrivit celor mai recente date, salariul mediu net din Franţa este de aproape 2100 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri