PORTRET. Sergiu Nicolaescu - de la inginer, la regizor

Sergiu Nicolaescu sau aprigul comisar Moldovan s-a stins din viaţă joi. O jumătate de secol regizor, peste 40 de ani actor şi mai bine de două decenii, senator. Sergiu Nicolaescu a jucat fiecare dintre aceste roluri,cu pasiune şi dăruire, chiar dacă mulţi i-au reproşat că şi-a luat avânt în carieră cu filme de propagandă pentru regimul comunist. Sfârşitul lui a fost la fel de controversat ca şi traseul lui profesional. Sergiu Nicolaescu a murit la opt zile de la internarea in Spitalul Elias, după ce medicii i-au pus diagnosticuri ezitante.

Nici funeraliile sale nu au fost lipsite de controverse și scandal. Ideea incinerării - dorință a maestrului - nu a fost pe placul multora, inclusiv a Bisericii Ortodoxe Române.

Începuturile carierei

Viaţa i-a oferit multe lui Sergiu Nicolaescu. Faimă, bani, împliniri profesionale, putere. Cum le-a obţinut? Controversele sunt multe. Dar de unde a plecat povestea lui Sergiu Nicolaescu? Începutul nu poate fi contestat de nimeni...

Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu, pe 13 aprilie 1930. Când avea cinci ani, părinții săi s-au mutat la Timișoara.

Între 1936 şi 1942, aşa cum însuşi marele regizor povestea, fugea de-acasă să vadă acelaşi film chiar şi de două sau trei ori. Iar în acei ani, devenise un mic şef peste 30 de puşti cu care colinda subteranele turceşti din Timişoara. Cu imaginaţia de copii, îşi făcuseră şi un fel de birou pe care-l denumiseră... „Camera lui Sherlock Holmes”. Şi acolo adunau tot ce găseau mai valoros prin catacombele oraşului: pistoale, obuze şi tot felul de vechituri.

Între anii 1942 şi 1947 s-a decis să facă ultimele patru clase de liceu în doar doi ani. Şi reuşeşte.

Iar în 1948, momentul abdicării regelui, era în prima lui vacanţă de student. Tatăl său era inginer de drumuri şi şef pentru Banat şi Transilvania. Lucra pentru regele Mihai, la Săvârşin. Iar când regele a abdicat, i s-a propus sa plece din ţară împreună cu casa regală. Deşi în primul moment tatăl lui Sergiu Nicolaescu aceptă, se răzgândeşte şi rămâne în ţară. Iar la 5 ianuarie 1948, tatăl a fost arestat de comunişti şi trimis la Canal.

În anul 1952 Sergiu Nicolaescu termină Universitatea Politehnică București ca inginer mecanic. În 1954, i se propune un post de director tehnic la un I.A.S (Întreprindere Agricolă de Stat) de lângă Bucureşti. Dar viaţa avea alte planuri pentru el. A întâlnit un coleg din Politehnică care era repartizat la Cinematografie. Au facut schimb şi, astfel, a ajuns în domeniul care i-a adus celebritatea.

A început să lucreze la Studioul cinematografic Alexandru Sahia. Făcea filmări combinate şi s-a specializat în filme documentare și jurnale de actualități.

Cum ajunge în Statele Unite

În anul 1962, Sergiu Nicolaescu filmează primul său film, ideea regizorului Virgil Calotescu: „Scoicile nu au vorbit niciodată”. Este primul film subacvatic românesc și al șaselea din lume și Nicolaescu devenea astfel și primul operator subacvatic din România.

Dar filmul care i-a adus lui Sergiu Nicolaescu unica selecţie la Cannes, în competiţia de scurtmetraje, a fost şi primul din carieră: „Memoria Trandafirului” din 1962. Dar din delegatia românească de la Cannes Nicolaescu nu făcea parte. Numai că studiourile americane „Columbia” cumpăraseră filmul pentru 10.000 de dolari. Şi producătorii vroiau să-l cunoască. În ciuda dosarului de cadre necorespunzator, Nicolaescu ajunge în Statele Unite şi aşa ia primul contact cu cinematografia mondială.

Debutul ca actor și regizor. Cum s-a născut „Dacii”

Ambiţia şi orgoliul i-au ghidat de multe ori deciziile. Iar la jumătatea anilor 60, Paul Cornea - directorul Studioului Cinematografic București de pe atunci - îi refuză câteva propuneri de film. Nicolaescu nu se lasă şi discută un proiect grandios cu un mare regizor francez. Şi se naşte primul mare proiect cinematografic al lui Sergiu Nicolaescu, „Dacii”.

În 1963, Sergiu Nicolaescu a fost întrebat de profesorul Paul Cornea - directorul Studioului Cinematografic București - dacă vrea să regizeze un film de ficțiune.Nicolaescu ar fi vrut să realizeze ecranizarea romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu. Dar primeşte ca răspuns un NU categoric. Şi Nicolaescu vine cu alte trei propuneri: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Traian și Decebal. Dar acelaşi Paul Cornea îi spune că aceste filme urmau să fie realizate în următorii 20 de ani de alți regizori.

În anul 1965, Nicolaescu a discutat la Paris cu Henry Deutschmeister, un producător de film evreu, născut la Brăila. Deutschmeister acceptă să facă filmul despre daci și romani, dar în coproducție româno-franceză. Pe tot parcursul anului 1965 s-au purtat negocieri între partea română și partea franceză, care au fost finalizate printr-un acord semnat la 9 martie 1966. Partea română urma să aibă o participare de 60%, iar filmările urmau să se facă în România începând din aprilie 1966. Şi trebuiau să dureze 10 săptămâni.

Costumele dacilor au fost greu de realizat. Nicolaescu s-a dus la Roma şi a copiat costumele de pe Columna lui Traian . Şi a venit cu schițe detaliate. Costumele au fost confecționate din in nevopsit și, într-o dimineață de ianuarie, au fost îmbrăcați cu ele 12 cascadori. Când i-a văzut, regizorul a avut un şoc. Dacii arătau a mexicani.

Filmările au avut loc în perioada mai - octombrie 1966. Cadrele exterioare au fost filmate la Buftea, Sarmizegetusa, Stâna de Vale, Munţii Bucegi și Hârşova , iar cele interioare la Buftea. Şi în prima zi de filmare au fost folosiți nu mai puţin de 2.000 de actori și figuranți.

Iar Sergiu Nicolaescu a debutat în acest film atât ca regizor, cât şi ca actor.

Mai mult de două filme pe an

Între 1974 și 1980, Sergiu Nicolaescu face mai mult de două filme pe an. Este cea mai prolifică perioadă din cariera sa, atât ca actor, cât şi ca regizor sau scenarist. Specialiștii consideră că filmul „Mihai Viteazul”, din 1979, este cea mai bună creaţie a maestrului Nicolaescu.

În anul 1968, Nicolaescu are marea şansă de a lucra la Bucureşti, în calitate de regizor, cu Orson Welles şi Laurence Harvey.

Legendarul comisar Miclovan, devenit apoi Moldovan, s-a născut în 1972. Sunt rolurile despre care Sergiu Nicolaescu spunea că i-au adus celebritatea ca actor.

Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu le-au propus lui Sergiu Nicolaescu, Manole Marcus şi Iulian Mihu realizarea unui serial poliţist. Personajul lui Nicolaescu era un vechi poliţist, rol secundar în serialul în care apare alături de Ilarion Ciobanu. Era anul 1974, în filmul „Un comisar acuză”.

Pentru Sergiu Nicolaescu urmează o perioadă profesională incredibilă. Până în 1980 realizează cam două filme şi jumătate pe an şi se documentează în paralel şi pentru alte proiecte. Şi se ocupă de prima şcoala de cascadori din România şi de şcoala de recuzită pe care tot el o conducea.

În total, filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Cu mâinile curate” , „Osânda”, „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Mărin miliardar”, „Ciuleandra”, „Mircea”, „Coroana de foc”, „Triunghiul morţii”, „Orient Express”, ”15” şi „Supravieţuitorul”

Dacă filmul „Orient Expres” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost „Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.

Iar „Mihai Viteazul”, a fost, cum spunea chiar Sergiu Nicolaescu, cel mai greu film din cariera sa, cel mai greu „pariu” al său. Dar a meritat. Studiourile Columbia ar fi dorit să producă filmul, într-o distribuţie de zile mari, cu Orson Welles, Elisabeth Taylor, Richard Burton şi cu Charleton Heston în rolul marelui voievod. Însă autorităţile vremii au decis ca distribuţia filmului trebuie să fie exclusiv românească.

A vrut să rămână în amintire ca regizor

A jucat un rol important şi în revoluţia din '89. Iar după căderea regimului, a scris mai multe cărţi pe această temă. Au fost voci care l-au înfierat şi l-au descris ca pe un apropiat al regimului ceauşist. Unii l-au acuzat chiar de colaborare cu Securitatea, dar Sergiu Nicolaescu a negat mereu.

Sergiu Nicolaescu a avut cinci mandate de senator, între 1990 şi 2012. În legislatura trecută a fost preşedintele Comisiei de Cultură. Pentru actualul Parlament nu a mai vrut să candideze, pentru că, spunea el, îşi simţea sfârşitul.

„Mai am puțin de trăit și mi-am dorit să termin în profesia mea. Pentru acest lucru n-am mai participat la alegeri”, a anunțat Sergiu Nicolaescu în Parlament, la sfârșitul anului trecut.

Cu alte cuvinte, Sergiu Nicolaescu a dorit să rămână în aminitirea românilor nu ca politician, ci ca om de film.