Anunţul a fost făcut la începutul şedinţei de guvern. Decizia a fost luată pentru ca traficul rutier din centrul Capitalei să nu mai fie blocat.
Ieri, din cauza repetiţiilor premierul a fost nevoit să meargă pe jos spre sediul USL, pentru că nu a putut ajunge cu maşina.
„Să le uraţi, din partea mea, celor care defilează, să ţină bine minte pe unde trec. Nu mai putem bloca şi mâine oraşul. Ştiu că era o repetiţie, mâine nu mai ieşeam în oraş că ne luau bucureştenii cu furcile. Până avem şi noi arterele alea care să nu blocheze Capitala, faceţi altfel. Nu ştiu cum altfel. La Londra ştiu că se fac noaptea repetiţiile”, a declarat Ponta.