Ponta: Acciza la palincă va fi eliminată din 2015. Vom avea o bătălie juridică cu CE

Data publicării:
victor ponta guvern - gov 1 -1

"Există o ţară vecină României care a avut o problemă cu Comisia Europeană, a pierdut procesul. Noi am găsit o soluţie şi deja s-a introdus, e la Camera Deputaţilor, o soluţie pe care noi o considerăm compatibilă cu legislaţia europeană, prin care se scoate acciza la palincă", a spus Ponta la postul public de televiziune, crie Mediafax.

El a precizat că eliminarea accizei la palincă ar putea fi adoptată luni în Camera Deputaţilor şi aplicată, astfel, începând cu anul viitor, dacă va fi promulgată de către preşedinte, avertizând însă că este posibil ca oficialii Comisiei Europene să ceară verificări.

"Probabil vor avea grijă vecinii noştri să zică: vedeţi că... Legea va fi adoptată în acest an. Comisia ne-a transmis că, dacă facem ca Ungaria, nu este de acord, şi am găsit o altă soluţie juridică. Cu siguranţă va intra în vigoare la 1 ianuarie, dar tot cu siguranţă vom avea o bătălie cu Comisia Europeană", a completat Ponta.

Ungaria, stat vecin României, a încercat să elimine integral acciza la palincă, dar a fost acţionată în judecată de Comisia Europeană.

Codul Fiscal al României prevede ca pentru ţuică şi rachiu din fructe, realizate în propria gospodărie şi destinate consumului propriu, producătorii să plătească o acciză de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur.

În primăvara acestui an, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins un proiect prin care producerea băuturilor tradiţionale româneşti pentru consumul propriu, precum palinca, ţuica, horinca, rachiul de drojdie de vin, într-o cantitate maximă pe gospodărie de 100 de litri cu 100% concentraţie alcoolică era exceptată de la plata accizelor.

Potrivit iniţiativei legislative, Codul Fiscal ar fi modificat astfel încât palinca, ţuica, horinca, turţul, coniacul, rachiul de drojdie de vin, cel de tescovină şi cel de fructe să fie exceptate de la plata accizelor dacă ar fi fost produse pentru consumul propriu al gospodăriilor individuale în limita unei cantităţi de cel mult 100 litri de produs/gospodărie individuală, cu o concentraţie alcoolică de 100% în volum sau în cantitate de 200 litri de distilat din fructe la 50 de grade.

Iniţiativa este propusă de un grup de parlamentari PDL, UDMR, FC şi PSD, printre care se numără Roberta Anastase, Lucian Bode, Claudia Boghicevici, Gheorghe Ialomiţianu, Mircea Man, Ioan Oltean, Cezar Preda şiGheorghe Udriște, precum şi Laszlo Borbely, Cseke Attila, Marton Arpad, Mate Andras-Levente.

Decizia finală legată de această iniţiativă aparţine Camerei Deputaţilor.

La începutul anului trecut, Comisia Europeană a decis să deschidă un proces împotriva Ungariei la Curtea Europeană de Justiţie, după ce Budapesta nu s-a conformat unei cereri a CE privind renunţarea la scutirea de accize pentru băuturile distilate din fructe (palinca) produse de populaţie pentru consum propriu.

Ungaria scutise integral de la plata accizelor palinca produsă pentru consum propriu în limita a 50 de litri pe an.

Accizele pentru alcool sunt reglementate la nivelul UE pentru a evita perturbări ale concurenţei pe piaţa internă, Ungaria putând acorda o scutire de numai 50% din acciza normală pentru palinca produsă pntru consum propriu, în limita a 50 de litri anual, a transmis Comisia.

În luna mai, Ponta anunţa că Guvernul a redactat materialele către Comisia Europeană pentru a primi acordul să elimine acciza la palinca produsă de către persoanele fizice, arătând că a mai fost făcută o astfel de cerere, dar nu a fost făcută "bine".

În luna aprilie, comisarul UE pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a venit la Bucureşti pentru a avea un dialog cu cetăţenii români, care au dorit să afle de la el şi de ce UE le pune acciza la ţuică, Cioloş spunând însă că acciza pentru ţuică este definită printr-o legislaţie naţională, şi nu europeană.

"Există nişte principii europene vizavi de accizarea băuturilor alcoolice, dar există posibilitatea pentru produse şi băuturi alcoolice tradiţionale aplicării unor excepţii definite de legislaţia naţională (...) Toată decizia privind taxarea şi impozitarea se ia la nivel naţional, nu este politică europeană", a spus comisarul.

De altfel, acesta s-a plâns de faptul că politicienii dau vina pe UE pentru anumite lucruri.

"E clasică deja atitudinea - atunci când e un rezultat pozitiv decis la Bruxelles - politicienilor acasă 'uite, am fost la Bruxelles, m-am bătut pentru ţara mea şi am obţinut cutare lucru' (...) Pe de altă parte, atunci când, tot datorită deciziilor comunitare, deci a tuturor şefilor de stat, de guvern, a miniştrilor sau a Parlamentului, un stat membru sau altul e penalizat pentru că nu a ţinut cont de anumite principii sau de anumite decizii luate colectiv, atunci cei de acasă spun 'Bruxelles ne impune, iar nu ne lasă să ne facem micii, ne impunem să vindem terenurile la străini', fără să prezinte detaliile, de unde vine decizia, cum ar fi putut evitată", a explicat Cioloş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...