Poliţişti certaţi cu legea

Data publicării:
politisti masini mai

Adjunctul de la Brigada Rutieră Bucureşti şi alţi şapte ofiţeri şi agenţi şi-au petrecut o noapte în arest şi îşi riscă acum libertatea. Ar fi încercat să ascundă un accident produs de fostul şef al serviciului de Accidente Grave, Marius Maghiari.

„Am încercat în prima fază să facem o împăcare amiabilă”, spune Marius Maghiari, comisar la Brigada Rutieră Bucureşti.

De altfel, în Capitală, Poliţia nu a fost ferită de scandaluri în ultimii ani.

Procurorii au intrat în birourile de la Brigada Rutieră Bucureşti încă din 2013. Atunci, nouă agenţi au fost acuzaţi că le cereau bani şoferilor pentru a-i scăpa de amenzi. Şpaga pretinsă creştea cu cât valoarea maşinii oprite era mai mare.

Poliţişti certaţi cu legea sunt în aproape toată ţara. În Brăila, de exemplu, în luna mai, procurorii au mai lăsat la serviciu doar patru poliţişti. Atunci, 22 de agenţi de la Poliţia Rutieră au fost ridicaţi pentru luare de mită. Anchetatorii i-au filmat când primeau bani ca să nu dea amenzi.

La începutul acestui an, a fost cutremur şi la vârful Poliţiei Timiş. În luna februarie, Inspectoratul de Poliţie Timiş a rămas fără conducere. Şefii Inspectoratului şi ai Serviciului Rutier, doi ofiţeri de la Circulaţie şi şeful Poliţiei Recaș au ajuns în spatele gratiilor pentru abuz în serviciu. I-ar fi făcut pe plac primarului din Recaş, care hotărâse ca, în campania electorală, niciun locuitor să nu fie amendat, chiar dacă încalcă legea.

Acuzaţii de corupţie au curs şi la cel mai înalt nivel din Poliţia Braşov. Vizaţi au fost 11 agenţi de la Poliţia Rutieră, în frunte cu şeful lor. La Poliţia Rutieră Braşov, amenzile au fost plătite cu suc, păstrăvi, lemne de foc şi un card de combustibil. Toate ar fi ajuns la Claudiu Tămârjan, cel care a condus Poliţia Rutieră Braşov. Procurorii DNA care l-au monitorizat au aflat că le-ar fi cerut subalternilor să-i ierte pe diverşi oameni de afaceri care încălcau regulile de circulaţie.

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Braşov a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru 16 infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, şi nu mai are dreptul să ocupe nicio funcţie publică.

De altfel, toţi ofiţerii şi agenţii care au ajuns să fie cercetaţi şi-au luat adio de la posturi. La nivel naţional, în ultimii cinci ani, sute de angajaţi ai Ministerului de Interne au avut probleme cu legea. Au fost arestaţi, trimişi în judecată şi chiar condamnaţi pentru că au pus interesele personale mai presus de onoarea pentru care au jurat. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...