Video&Foto Ploile și vijeliile au făcut ravagii în 12 județe. Au fost case inundate, alunecări de teren, copaci căzuți, acoperișuri smulse de vânt

Data actualizării: Data publicării:
pompieri-inundatii-fb-igsu6
Ploile și vijeliile au făcut ravagii în 12 județe. FOTO Facebook IGSU

12 județe au fost afectate marți de ploi și vijelii, astfel că pompierii au intervenit pentru a evacua apa din casele inundate sau pentru înlăturarea unor arbori căzuți din cauza vântului puternic.

Pompierii au intervenit în 31 de localităţi din judeţele Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Timiş. Pompierii au evacuat apa din 21 de case, 11 beciuri (4 instituţii publice), 35 de curţi, de la doi agenţi economici şi au îndepărtat 15 copaci, fiind avariate patru autoturisme, a transmis IGSU.

Traficul rutier a fost temporar blocat pe DJ 681, în judeţul Timiş, din cauza unei alunecări de teren şi a aluviunilor acumulate pe carosabil, menţionează IGSU.

Potrivit sursei citate, o situaţie deosebită s-a înregistrat în localitatea Moldova Nouă, din judeţul Caraş-Severin, unde scena amplasată în curtea căminului cultural a fost luată de vânt, avariind acoperişul unei case. Nu au fost înregistrate victime.

Ploile și vijeliile au făcut ravagii în 12 județe. FOTO Facebook IGSU
Ploile și vijeliile au făcut ravagii în 12 județe. FOTO Facebook IGSU

În Sibiu, pompierii militari au intervenit în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu la o şură cu fân care a fost cauzat de fulger, a transmis ISU Sibiu. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, alături de SVSU Jina.

"La sosirea forţelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga anexă, existând riscul de propagare şi la casă. Pompierii au acţionat prompt şi au limitat extinderea incendiului, astfel, casa a fost salvată. Anexa gospodărească a ars în totalitate, pentru că era din lemn. De asemenea, a ars şi fânul depozitat în interior (aproximativ 5.000 tone)", a precizat ISU.

Mai multe gospodării din localităţile Tarna Mare şi Turţ au fost inundate, marţi, în urma unei ploi torenţiale, fiind nevoie de intervenţia pompierilor, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş".

Vaslui: Intervenţii ale pompierilor pentru degajarea unor arbori căzuţi din cauza furtunii

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au intervenit  pentru degajarea unor arbori căzuţi din cauza furtunii puternice.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit reprezentantului ISU Vaslui, în mai multe zone ale judeţului au fost semnalate aluviuni aduse pe carosabil, însă în aceste cazuri au intervenit fie autorităţile locale, fie administratorii drumurilor, nefiind înregistrate probleme deosebite.

Judeţul Vaslui s-a aflat marţi seara, între orele 20,35 şi 21,30, sub avertizare meteo de vijelie puternică, cu viteze la rafală de peste 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale care au acumulat şi 25 l/mp. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...