Petiţie pentru sistem de siguranţă la metrou

Data actualizării: Data publicării:
siguranta

15.000 de oameni au semnat o petiţie prin care cer securizarea peroanelor de la metrou. Semnatarii vor ca în staţiile de metrou să fie instalate panouri de siguranţă. Astfel de structuri transparente, din plexiglas sau sticlă securizată, se regăsesc pe peroanele din alte ţări, şi împiedică oamenii să ajungă pe şinele metroului.

ACTUALIZARE 13.23. Ion Rădoi, preşedinte Sindicatul Liber din Metrou: „Există şi în alte ţări, în alte capitale ale diverselor ţări din Europa, America şi aşa mai departe, deci alte continente. Şi nu ar fi o noutate”.

În alte oraşe din Europa ,există staţii de metrou dotate cu panouri de protecţie chiar pe peron. La Milano o întreagă linie de metrou e dotată cu aceste panouri.

Şi Parisul are astfel de panouri de protecţie în unele staţii de metrou. Autorităţile de acolo şi-au propus automatizarea tututor liniilor, până în 2050. Până acum însă, o singură linie, cu 25 de staţii şi care deserveşte centrul Parisului şi cele mai importante obiective turistice a fost automatizată, lucrările încheindu-se în 2012. Pe alte două linii de metrou există panouri de protecţie, dar nu în toate staţiile.

În Singapore panourile de siguranţă din staţiile de metrou sunt amplasate pe toată înălţimea acestuia, astfel că devine imposibil ca un călător să ajungă pe şine.

_________________________________________________________________________________________________________________

Este vorba despre structuri transparente, din sticlă securizată sau din plexiglas, pe toată lungimea peronului. Acestea ar avea uşi de acces care s-ar deschide doar când trenul este oprit în staţie.

Astfel de panouri sunt montate de mulţi ani în unele staţii de metrou din Paris, cele în care se înregistra cel mai mare număr de sinucideri.

Magdalena Şerban este cercetată pentru omor şi tentativă de omor, după ce a încercat să împingă şi o altă tânără în faţa metroului, în staţia Costin Georgian şi după ce tânăra agresată în staţia Dristor a murit, după cum au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Femeia a fost arestată pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...