Actualizare 10.40.Andrei Petrișor, consilier local din Timișoara a fost ridicat în urma perchezițiilor. Acesta ar face parte din rețeaua acuzată de evaziune fiscală. Consilierul este un membru influent al partidului din care face parte și până acum a câștigat foarte bine din afaceri imobiliare.
Descinderile din această dimineață au avut loc la casa tatălui lui Andrei Petrișor, care este un avocat respectat în orașul de pe Bega.
____________________________
„În perioada 2008-2012, suspecții, în calitate de reprezentanți ai societăților comerciale au dispus înregistrări de tranzacții comerciale fictive de peste cinci milioane de euro. S-au sustras, astfel, de la plata TVA și a impozitului pe pofit și au prejudiciat bugetul de stat cu două milioane de euro”, informează inspectorul Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.