Pastila de limbă: Chixuri de la VIP-uri

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Rafael Nadal s-a retras

În zona politicii, candoarea gramaticală sau semantică nu are nici partid, nici ideologie. Principalele cauze ale greşelilor de exprimare sunt, previzibil, ignoranţa şi confuzia.

În ceea ce priveşte prima cauză, ignoranţa, ea iese la iveală în enunţuri de tipul „Eu în tinereţea mea eram amfitrion pe oriunde mă duceam", rostit de un actor al scenei politice şi sportive pe care, după o pauză penitenciară, îl revedem zilnic la televizor. Afirmaţia este incorectă în măsura în care e şi ilogică, ştiut fiind că amfitrionul e gazdă, pe când „pe oriunde mă duceam" denotă că rostitorul este musafir.

Acelaşi personaj recidivează, spre stupefacţia asistenţei, când afirmă că „Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi, din lumea interlopă". Vorbitorul vrea să spună de fapt „din lumea bună". „Interlop" i se pare un cuvânt mai ales, mai finuţ, fără să ştie că sensul lui este „rău famat, dubios, suspect, care are o reputaţie proastă".

Cât despre confuzie, ea are multe modalităţi de manifestare. Una dintre ele e folosirea unor cuvinte în locul altora din cauza unor asemănări mai mari sau mai mici. E cazul unui fost prim-ministru, care avertizează sever: „Nu vom tolera niciun furt din banul public, indiferent de valoarea prejudecăţii". Enunţul e de-o incorectitudine jenantă, dat fiind rangul politic al vorbitorului. Fostul premier vrea să spună, desigur: „Nu vom tolera niciun furt din banul public, indiferent de valoarea prejudiciului".

La rândul lui, un fost primar de sector se plânge, într-o conferinţă de presă, că „În prezent, sumele alocate transportului în comun sunt infirme". Avem de-a face şi aici tot cu o boacănă, câtă vreme cuvântul de care are nevoie vorbitorul este „infime", adică „foarte mici, minuscule, neînsemnate".

Din aceeaşi categorie vesel-tristă face parte afirmaţia „Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor", scăpată într-o campanie electorală de un cetăţean convins că are fir scurt cu divinitatea. Fireşte, în acest caz omul nostru confundă verbul „a paşte" („a se hrăni rupând cu gura iarbă sau plante", conform dexonline) cu verbul „a păstori" (adică „a conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii"). Enunţul corect, exclusiv din punct de vedere gramatical, ar fi fost „Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să păstoresc acest popor".

Pe un alt palier al confuziei stă exprimarea pleonastică. Şi acest fapt trădează o relaţie precară cu dicţionarul, după cum ne dăm seama din caracterizarea pe care un fost şef de partid i-o face unui demnitar din sfera finanţelor: „X nu-i băiat rău aşa, când te uiţi la el, dar e ca un copil infantil". Cum „infantil" înseamnă „copilăresc" sau „care se referă la copii", e limpede că exprimarea în cauză este pleonastică şi, prin urmare, incorectă.

Acelaşi lucru trebuie spus şi despre cugetarea unui fost demnitar care, vrând să pozeze în cariatidă ontologică, a mărturisit la un moment dat că „Destinul meu a fost marcat de soartă". „Destin" şi „soartă" fiind sinonime, avem şi în acest caz o exprimare virusată de comiterea unui pleonasm, adică, dacă mai ţineţi minte definiţia, a unei erori care constă în „folosirea alăturată a unor cuvinte sau expresii care repetă inutil aceeaşi idee".