PAȘAPORT DIPLOMATIC. Interviu în exclusivitate cu președintele Croației, Ivo Josipovic

Data publicării:
PasaportDiplomatic CROATIA

Săptămâna aceasta „Paşaportul diplomatic” a programat o ediţie specială, realizată în Croaţia. Echipa emisiunii a fost la Zagreb, dintr-un motiv aparte, unul cu semnificaţie istorică: intrarea Croaţiei în Uniunea Europeană.

Cu acest prilej, preşedintele acestui stat, Ivo Josipovic i-a acordat un interviu, în exclusivitate, lui Balazs Barabas, realizatorul emisiunii Digi24, interviu din care aflăm cum văd croaţii acest moment important al istoriei lor.

Despre principalele eforturi depuse de Croaţia pentru aderare, preşedintele statului spune: „Problema noastră principală nu a fost economia, ci alte aspecte: corupţia, minorităţile şi câteva reforme în domeniul economic de asemenea, în mod deosebit şantierele navale. Investiţiile nu au fost foarte importante în ultimii doi, trei, patru ani, dar sperăm ca postura de membru al Uniunii să fie un stimulent pentru investitori. Avem acum şi un pachet de legi noi, oferit de guvern şi de parlament, pentru a motiva oamenii să investească în Croaţia. Şi există mult interes, nu doar din partea ţărilor europene, dar şi din ţări din alte zone, China, Statele Unite şi altele.”

Ce a făcut statul croat în direcţia eradicării corupţiei, una dintre chestiunile cele mai discutate şi în România, tot preşedintele Ivo Josipovic explică: „Progresele sunt semnificative. Am avut câteva procese foarte importante împotriva unor foşti oficiali de nivel înalt. Dar cel mai important este că raportarea la corupţie s-a schimbat. Oamenii de rând, politicienii, toată lumea este interesată şi nu mai este posibil să întoarcem roata şi sunt sigur că vom avea succese semnificative.” 

Cât priveşte aspectul relaţiilor economice cu ţara noastră, preşedintele Croaţiei spune că a observat un interes foarte mare din partea oamenilor de afaceri din Croaţia: „Economia nu este sarcina mea, aşa cum prevede constituţia, dar am urmărit mereu ce se întâmplă şi am văzut interes din partea oamenilor noştri de afaceri de a stabili relaţii corecte cu România. Am fost însoţit de câţiva oameni de afaceri în vizita mea în România şi sper că economia îşi va găsi calea să întărească relaţiile dintre cele două ţări. În mod clar nu cred că politica, guvernele, preşedinţii, pot conduce economia ca pe un copil mic, acest lucru nu este posibil. Sarcina importantă a guvernului şi politicienilor este să creeze toate condiţiile propice cooperării. Asta înseamnă taxe, reguli pentru investiţii, securitate fiscală şi toate celelalte cerinţe.”

Şi pentru că turismul în Croaţia este un domeniu de maximă importanţă, contribuind cu 15,4% la PIB-ul ţării şi fiind în creştere vizibilă, de la an la an, realizatorii „Paşaportului diplomatic” au vrut să afle secretul reuşitei, chiar de la ministrul de resort.

Domnul Darko Lorencin, ministrul Turismului din Croaţia, explică faptul că oricâte succese au înregistrat până acum în acest domeniu, încă îşi propun multe alte lucruri: „Avem un ţel foarte clar: să fim printre primele 20 cele mai competitive ţări turistice din lume. Asta înseamnă că trebuie să creştem şi să investim aproximativ 7 miliarde de euro în noi servicii, înseamnă că trebuie să creştem calitatea şi cea mai mare parte a acestor bani va fi investită în cazare, hoteluri, a căror structură trebuie să o schimbăm de la 13% cât avem acum, la 18%.”

Iar turismul nu este important numai prin prisma banilor atraşi la buget ci şi prin faptul că dezvoltarea continuă a acestui sector înseamnă şi noi locuri de muncă pentru cetăţenii statului: „Prin investiţii vom creşte capacitatea, vom crea aproximativ 30.000 de locuri noi de muncă, până în 2020, 20.000 în noile facilităţi şi 10.000 în cele pe care le reconstruim. Toate acestea se vor face alături cu investiţii în parcuri tematice, produse speciale precum ciclismul, terenuri de golf, recreere şi sport. Intenţia noastră este ca odată cu aceste investiţii, cu această creştere a calităţii, să creştem consumul turistic per total, practic să-l dublăm, de la 7 miliarde astăzi, până la 12- 14 miliarde. ”

O ediţie specială a „Paşaportului diplomatic”, cu multe exclusivităţi, imagini excepţionale, dar şi cu informaţii şi materiale din care şi noi, românii, am putea învăţa ceva, sâmbătă, începând cu ora 18.30, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au cea mai mare încredere în IT-iști și pompieri. Cum sunt percepuți politicienii, preoții și...
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...