O cursă contra-cronometru este în desfășurare în această seară pentru viaţa unui bărbat, dependent de insulină, care de sâmbătă este blocat pe munte, în judeţul Dâmboviţa.
Salvatorii care au pornit pe urmele sale au rămas şi ei înzăpeziţi şi nu mai pot avansa. În total, 40 de turişti sunt blocaţi pe munte, în zona respectivă. Mai mult echipe de salvamontişti încearcă să ajungă acum la pacient şi la colegii lor.
Reporterul Digi24 Laurențiu Rădulescu se află la fața locului și a transmis cum se derulează această misiune, cât este de dificilă operaţiunea de salvare și când se aşteaptă salvatorii să ajungă la oamenii care au nevoie de ajutor.
Ninsori abundente
În urma căderilor masive de zăpadă de sâmbătă până ieri după-amiază, grosimea stratului de zăpadă din Munți Bucegi a ajuns în unele locuri și la 2 metri înălțime.
Potrivit informațiilor oferite de șeful Salvamont Dâmbovița, autoritățile acționează pentru a ajunge la mai multe cabane din zona Padina, unde 48 de turiști sunt blocați, începând de duminică.
„Până mâine după-amiază vom reuși să plecăm de aici. Am recuperat patru turiști din București care au dormit într-o stână din Doamnele, dar toți sunt în siguranță. Avem un singur necaz cu curentul, sunt mai multe cabane care nu au curent, din Bolboci, Lăptici, Coteanu, inclusiv Jandarmeria Montană”, a declarat Doru Diaconescu, șeful Salvamont Dâmbovița, în direct la Digi24.
Acesta a mai spus că în aceste cabane sunt generatoare, dar nu se știe cât va mai ține combustibilul.