Oficial rus: R. Moldova va fi înghițită de România, dacă va urma calea europeană

Data publicării:
drapel romania ue-Mediafax Foto-Bogdan Baraghin

 

"Opţiunea europeană" ar însemna un câştig pentru o elită restrânsă, poporul nu câştigă şi nici nu pierde, iar ea va fi înghiţită de România", a scris pe contul său de Twitter Aleksei Puşkov, relatează Mediafax.

Anterior, Puşkov s-a remarcat cu altă apreciere, potrivit căreia decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova de a recunoaşte limba română drept limbă oficială este „un pas spre despărţirea de Transnistria".

Joi, Curtea Constituţională de la Chişinău a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova este „limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine", conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată în august 1991.

Cu aproape o săptămână mai devreme, pe 29 noiembrie, Republica Moldova, reprezentată de premierul Iurie Leancă, a parafat la Vilnius Acordul de Asociere cu UE, care urmează să fie semnat în septembrie 2014.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Pensionari lăsați fără 3.800 lei la pensie, după erori ale Casei de Pensii. „Facem greva foamei”
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Cea mai bătrână pisică din lume are 30 de ani. Secretul longevității ei este apă îmbuteliată și zero stres
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...