O persoană care a vrut să dea mită unui agent de poliţie de la Secţia 13 din Bucureşti pentru a introduce un telefon într-un centru de arest preventiv a fost plasată sub control judiciar.
”Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 13 Poliţie – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a sesizat la Direcţia Generală Anticorupţie – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, sâmbătă, 17 iunie 2024, o faptă de dare de mită din partea unei persoane. Mai exact, acesta a semnalat faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, o persoană fără calitate specială a încercat să îi ofere suma de 700 de lei cu titlu de mită pentru a facilita introducerea unui telefon în centru de arest preventiv”, a transmis, luni, Direcţia Generală Anticorupţie.
Sursa citată a precizat că apelul telefonic a fost direcţionat către echipa operativă alcătuită din ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov şi din cadrul Structurii Centrale, care sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au organizat şi prins în flagrant persoana în cauză.
”Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, iar faţă de persoana cercetată a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, a mai transmis sursa citată.
Editor : Liviu Cojan