O persoană a murit după ce trei bărci s-au răsturnat în Jiu la o competiție de rafting

Data publicării:
accident rafting
O persoană a murit, după ce trei bărci s-au răsturnat pe Jiu la o competiție de rafting Foto: captură video

Un bărbat de 35 de ani a murit sâmbătă, după ce o competiție de rafting desfășurată pe râul Jiu, în apropiere de Petroșani, s-a transformat într-un coșmar. Trei bărci s-au răsturnat din cauza curenților extrem de puternici și 22 de persoane au căzut în apele învolburate.

Au fost mobilizate echipaje SMURD, ale Ambulanței, pompieri, salvamontiști și scafandri din județele Hunedoara și Gorj.

Salvatorii au găsit o persoană în stop-cardio respirator, pe care, din păcate, nu au reușit să o resusciteze. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani. O altă persoană, o femeie, a fost transportată de urgență la Spitalul din Petroșani fiind în hipotermie.

„Intervenția a fost una foarte dificilă din cauza informațiilor contradictorii pe care le-am avut cu privire la numărul de persoane implicate. 20 de persoane sunt în evaluare medicală, o persoană de sex feminin în vârstă de 33 de ani a fost transportată la spitalul din Petroșani, însă din păcate, pentru un bărbat de 35 de ani echipajele de intervenție nu au mai putut  face nimic pentru a-l salva”, a declarat la Digi24 Florin Chisim, purtător de cuvânt al ISU Gorj.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri