A fost alertă pe străzile din București, după ce o persoană publică a reclamat că a găsit o grenadă pe clanța porții de la casă. Este vorba despre Andreea Tonciu, iar locuința este în apropierea unei școli, care a fost evacuată. Strada a fost izolată de forțele de intervenție, iar dispozitivul a fost ridicat și trimis la examinare.
Teodora Chiuș, jurnalist Digi24: În urma verificărilor geniștilor, această grenadă nu avea explozibil, deci nu exista posibilitatea ca acest dispozitiv să explodeze. Poliția se află la fața locului, se fac verificări. Iar copiii care se află în școala de lângă au fost evacuați. Părinții au venit „într-un suflet”, ne povesteau ei, după ce au aflat despre acest incident. Aceștia au fost evacuați imediat după ce s-a dat apelul la 112.
După ce geniștii au aflat că nu reprezintă un pericol acest dispozitiv, copiii au putut să se întoarcă în școală.
Tatăl Andreei Tonciu ne povestea că fiica lui mai mică a venit aseară în jurul orei 23:00, atunci a făcut și descoperirea. A găsit această grenadă prinsă cu sârma de clanța ușii. Inițial a crezut că este o jucărie, a luat-o de pe clanță și a aruncat-o în stradă. Ulterior, o polițistă a fost cea care a găsit în această dimineață grenada și a sunat la 112 pentru a cere ajutor.
În imaginile de pe camerele de supraveghere se vede cum două mașini parchează la un moment dat în jurul orei 20:00 chiar în fața porții Andreei Tonciu. Acela ar fi fost și momentul în care s-ar fi pus această grenadă pe clanță. De asemenea, se observă și când ajunge acasă fiica cea mică a domnului Tonciu, mai exact se vede cum aceasta intră în curte și apoi iese și aruncă acea grenadă.
Polițiștii fac acum verificări. Trebuie să găsească persoanele care au pus acea grenadă. Verifică toate camerele din zonă și încearcă să refacă firul acestor evenimente.
Editor : A.C.