O femeie însărcinată în şapte luni a fost rănită într-un accident produs în județul Vaslui
Data actualizării: Data publicării:
O femeie însărcinată în şapte luni a fost rănită, sâmbătă, în urma unui accident rutier petrecut în comuna Mărăşeni, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu mijloace şi forţe specializate la un accident rutier produs în localitatea Mărăşeni, comuna Ştefan cel Mare. În accident au fost implicate două autoturisme. O femeie însărcinată a fost transportată la spital. Victimele sunt conştiente şi sunt evaluate medical”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului, potrivit Agerpres.