Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, unde eleva a fost dusă de părinţi, miercuri, la Unitatea de Primire a Urgenţelor, fata se afla în stare foarte gravă şi a fost transferată imediat la Spitalul „Louis Ţurcanu” din Timişoara.
„Pacienta, în vârstă de 14 ani, a fost adusă cu o stare septică gravă, a cărei cauză exactă nu se cunoaşte. Aparent, starea a fost cauzată de un virus gripal. Ce tulpină de virus a fost urmează să se stabilească prin examene de laborator”, a declarat directorul medical al SCJU Arad, Adrian Wiener.
Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Arad, eleva a murit la spitalul timişorean, după câteva ore.
„Suntem în plină anchetă în acest caz. După simptomatologie, pare să fie vorba de gripă. Se fac cercetări atât asupra cauzei morţii, cât şi la şcoala la care era înscrisă eleva”, a declarat directorul DSP Arad, Gabriela Ţârle.
Eleva învăţa la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, unde, potrivit conducerii unităţii de învăţământ, s-a înscris abia din semestrul al doilea, respectiv în luna ianuarie.
Dascălii spun că eleva nu a mai fost la şcoală de la începutul săptămânii şi că miercuri seară au fost informaţi despre decesul acesteia.