Foto Noua fântână arteziană din Satu Mare, distrusă de două autoutilitare MAI care au trecut peste ea

Data actualizării: Data publicării:
Noua fântână arteziană din Satu Mare, distrusă de două autoutilitare MAI care au trecut peste ea
Noua fântână arteziană din Satu Mare, distrusă de două autoutilitare MAI care au trecut peste ea. Foto: Mediafax

Două autoutilitare ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au distrus, sâmbătă, noua fântână arteziană construită pe platoul Pieței 25 Octombrie din Satu Mare, după ce au trecut, din greșeală, peste ea.

Potrivit Prefecturii Satu Mare, incidentul s-a petrecut pe platoul Pieței 25 octombrie din municipiu.

Două autoutilitare aparținând MAI, un microbuz al Direcției Generale de Comunicații și Tehnologia Informației implicat în operațiunea de mutare a sistemelor informatice ale Instituției Prefectului, și o autoutilitară de descarcerare aparținând ISU Satu Mare, au intrat pe suprafața noii fântâni arteziene de pe platou, iar fântâna arteziană a cedat.

Ambele echipaje se aflau în misiune, informează Prefectura.

Potrivit sursei citate, pagubele produse vor fi acoperite iar refacerea obiectivului afectat se va realiza în cel mai scurt timp.

Fântâna arteziană din centrul municipiului Satu Mare a fost modernizată de curând, în cadrul unui proiect care vizează reabilitarea întregii zone centrale.

Noua fântână arteziană din Satu Mare, distrusă de două autoutilitare MAI care au trecut peste ea
Noua fântână arteziană din Satu Mare, distrusă de două autoutilitare MAI care au trecut peste ea. Foto: Mediafax

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri