Mona Pivniceru va invita potențiali candidați pentru șefia Parchetului General și a DNA

Data publicării:
mona 20pivniceru 20resize 20mediafax 20foto 20mihai 20dascalescu-48246

Mona Pivniceru a anunțat că îi va invita să se înscrie la concursul de selecție a procurorului general și a procurorului-șef al DNA pe magistrații recomandați de șefii parchetelor de la lângă curțile de apel, ai Parchetului General și ai DNA.

„Ministrul justiţiei a precizat că va colabora cu procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, cu procurorii şefi din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ şi cu procurorii şefi ai structurilor DNA, în vederea identificării procurorilor care au aptitudinile profesionale, morale şi de viziune necesare pentru ocuparea celor trei funcţii. Aceste persoane vor fi ulterior invitate să se înscrie în procesul de selecţie”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției, prin care se detaliază o parte a discuțiilor de astăzi dintre Mona Pivniceru și ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Andreas von Mettenheim.

„Interlocutorul a fost interesat de procedura de selecţie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului şef DNA, apreciind că, în cuprinsul ultimului Raport, Comisia Europeană nu a criticat transparenţa procedurii anterioare, ci doar faptul că nu a existat o bază largă de selecţie a candidaţilor”, se arată în documentul MJ.

Traseul procesului de selecție

În 22 ianuarie, respectiv acum mai mult de două săptămâni, Mona Pivniceru anunțase că săptămâna următoare va fi declanşată o nouă procedurăde selecţie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Preşedintele Traian Băsescu a respins, în 18 ianuarie, propunerile privind numirile lui Tiberiu-Mihail Niţu şi Ioan Irimie în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi, respectiv, de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), trimise de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

„Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie”, se arăta în comunicatul Adminstrației Prezidențiale de la acea dată.

Ulterior, șeful statului avansa o nouă modalitate de numire a şefilor parchetelor: el spunea că ar semna decretele de numire, dacă propunerile ar veni de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Propunerea președintelui nu a fost agreată, în spațiul public, de premierul Victor Ponta, care a cometat-o la Digi24.

Din păcate, nu se poate, pentru că legea pe care nu am adoptată noi, a adoptat-o atunci când credea că e bună președintele, în 2005, cu ministrul de atunci (Monica Macovei – n.r.) spune foarte clar: minsitrul Justiției propune, ceea ce s-a adăugat, deși nu e în lege, dar prin negocierea cu Bruxellesul este să avem o procedură transparentă, adică „Înscrieți-vă toți”, CSM avizează, pozitiv sau negativ - dacă nu ma înșel doamna Kovesi și domnul Morar au avut aviz negativ de la CSM și asta nu i-a împiedicat să fie în funcții – și președintele numește. Ai practic un sistem cu trei axe, una singură nu e obligatorie, a CSM, dar ministrul și președintele sunt condiții cumulative”, a detaliat Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri