Sinucidere în sediul DNA Timişoara. Fostul şef al instituţiei s-a aruncat de la etajul 6, în această dimineaţă, la scurt timp după ce a venit la serviciu. Apropiaţii spun că procurorul era afectat de suferinţa soţiei, internată într-un spital din străinătatate. Dacă depresia l-a împins să-şi ia zilele vor stabili poliţiştii, care au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
"Am auzit un zgomot, probabil a spart geamul sau a forțat geamul și când am ridicat capul am văzut numai o umbră, am văzut, de sus în jos. După aceea un zgomot, am văzut geamurile rabatate la noi la birou.”, povesteşte un bărbat.
Fostul şef al DNA Timiş, Tamaș Schiffbec, şi-a pus capăt zilelor la puţin timp după ce a ajuns la serviciu. Trecătorii au sunat imediat la 112, dar medicii n-au mai putut face nimic pentru procurorul în vârstă de 48 de ani.
„Vă dați seama, când vezi un om că pică...și mai ales de la etajul 6, n-ai cum să supraviețuiești. Evident că este șocant să se întâmple așa ceva.”, adaugă bărbatul care a văzut momentul dramatic.
Direcția Națională Anticorupție a transmis un mesaj de condoleanțe: „Conducerea și personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție își exprima profundul regret pentru încetarea din viață a domnului procuror Tamaș Schiffbeck, un bun coleg și un profesionist desavârșit. (...) Direcția Naționala Anticorupție nu are cunoștința ca domnul procuror Tamaș Schiffbeck sa fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară."
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă. Criminaliștii au făcut măsurători, au ridicat probe și urmează să stabilească ce s-a întâmplat. Una dintre ipoteze e că procurorul anticorupţie ar fi suferit o depresie cauzată de suferința soției, care e internată într-un spital din Austria. Tamaș Schiffbeck era tatăl a doi copii.