Momente de groază pentru Vlad Alexandrescu, la miting: Ştiţi cum e să-ţi vezi propriul copil, pe targă, inconștient?

Data actualizării: Data publicării:
fata vlad alexandrescu

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a trecut prin clipe de groază în această seară la protest. El povesteşte că era prezent cu fetele la mitingul din Piaţa Victoriei şi că la un moment dat a pierdut-o din vedere pe una dintre ele. Apoi a văzut-o pe targă, în stare de inconştineţă, fiind transportată de un echipaj SMURD: "Unul dintre voluntarii care transportau targa mi-a strigat: Domnule Alexandrescu, este fata dumneavoastră!"

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Știți cum e să te întâlnești cu propriul tău copil, transportat pe targă, în stare de inconștiență către un echipaj SMURD?

Fetele mele erau cu mine la protest. Una dintre ele a înaintat puțin, cu o prietenă a ei, în dreptul primelor mese de la girafă. Acolo a inhalat gazele împrăștiate de forțele de ordine. Și-a pierdut cunoștința.

Noi o pierdusem din vedere și am început să o căutăm. Credeam doar că întârzie un pic mai în față...

Deodată, am văzut paramedicii care transportau pe targă o adolescentă de 16 ani. Unul dintre voluntarii care transportau targa mi-a strigat: Domnule Alexandrescu, este fata dumneavoastră!

M-am alăturat lor în goană și am urcat în camion. A urmat resuscitarea, cu oxigen și monitorizare a inimii. Mulțumesc echipei de intervenție!

Cum e ca un guvern să-și gazeze propriii cetățeni? Și pe copii! Să le facă rău ca să-și asigure liniștea?", a scris pe Facebook Vlad Alexandrescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri