Mită uriașă în Portul Constanța. Ucrainean prins când dădea 20.000 de dolari vameșilor ca să aducă în țară încălțăminte contrafăcută
Data actualizării: Data publicării:
Un ucrainean a fost prins când încerca să dea mită 20.000 de dolari vameșilor din Portul Constanța. În schimbul banilor, voia să fie lăsat să introducă în țară, fără taxe, un container cu încălțăminte.
Ucraineanul voia să introducă în țară un container cu aproape 1000 de cutii cu replici ale unor branduri renumite de încălţăminte. Suma totală pe care bărbatul o promisese era de 90.000 de dolari pentru 4 astfel de containere.
El a fost reţinut sub acuzaţia de cumpărare de influenţă, în formă continuată, iar sâmbătă va fi dus la Tribunalul Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data 31 mai 2024, a unui inculpat, cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată”, anunţă sâmbătă, DNA.
Conform anchetatorilor, în cursul lunii mai, inculpatul ar fi promis, în mai multe rânduri, unei persoane suma totală de 90.000 de dolari pentru ca aceasta să-şi exercite influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra funcţionarilor cu atribuţii de control din cadrul a două birouri vamale din judeţul Constanţa şi că-i va determina pe aceştia să permită intrarea pe teritoriul României a 4 containere ce conţineau replici - cel puţin 990 de cutii/container - ale unor branduri renumite de încălţăminte.
”Inculpatul ar fi promis să remită pentru 3 (trei) dintre containere suma de 20.000 USD/container, iar pentru cel de-al patrulea suma de 30.000 USD”, precizează DNA.