Video Misiunile aviatorilor români în pandemie. Prin ce au trecut militarii care repatriau românii din țările afectate de coronavirus

Data publicării:
avion romanian air force
Foto: captură video

Cele două luni de stare de urgență au însemnat, pentru cei mai mulți dintre noi, confortul propriilor case. Nu și pentru aviatorii Forțelor Aeriene, care au fost la datorie. Pentru sute de români rămași blocați peste hotare, militarii au fost eroii care i-au adus lângă familiile lor. Tot aviatorii militari au fost cei care au adus în țară milioane de măști și combinezoane pentru personalul medical.

„Timp de câteva ore nu puneam o picătură de apă în gură. Am ajuns după misiune acasă și băiețelul m-a întrebat, tata, de câte zile nu ai dormit? Dar era doar compresia de la ochelari”, a relatat Daniel Nica, maior doctor.

Zeci de ore de zbor, presiune și multă grijă pentru cei din jur - cam așa au arătat ultimele câteva luni pentru Daniel Nica, medic al Forțelor Aeriene Române. Militarul a participat, în doar două luni, la numeroase misiuni de repatriere a românilor din țările afectate de coronavirus și spune că ceea ce a trăit în aceste misiuni este complet diferit de ce a întâlnit până acum în carieră.

„Toate misiunile au fost o provocare pentru echipa medicală de pe Otopeni pentru că la început informații despre coronavirus erau foarte puține. Nu știam cum se transmite și a trebuit să ne adaptăm la acest gen de transport. Transportul aerian este o provocare, pentru că tot ceea ce se respira în aeronavă ajungea și la piloți. Am început să facem planuri, erau nopți în care nu dormeam, ne era frică, câți vom ieși bolnavi din acest zbor”, spune Daniel Nica.

Grija pentru propria sănătate și pentru cea a familiei a împărțit-o cu grija pentru piloți, care îi sunt a doua familie.

„Eu aveam și grija lor, aveam și pacienții și piloții, familiile mele, familiile piloților, dar cu experiența exercițiilor anterioare, cu maximul de precauție, la sfâsșit nu avem nicio persoană infectată dintre cei care au efectuat acest gen de misiuni. În orice moment dacă mă agățam cu combinezonul în avion deveneam persoană suspectă. Era o preacauție mare în avion”, a explicat maiorul doctor.

Românii care au venit în țară în această perioadă de pandemie au venit cu o astfel de aeronavă. În acest loc au fost așezate câte două izolete în care au stat câte patru persoane, până la întoarcerea în țară.

„Au avut condiții, au avut mâncare, au avut hrană dar era un zbor lung, de noapte și în izoletă este foarte greu, erau tulburențe în zbor”, a povestit Daniel Nica.

„Cel mai lung zbor din această perioadă, 4 ore și 15 minute, o evacuare medicală din Germania”, a spus aviatorul Daniel Motoroiu.

La manșa unui avion Spartan a zburat și Daniel Motoroiu în ultimele trei luni.

„Au fost, pentru transport materiale, 8 misiuni cu aeronava Spartan, și încă 11 de evacuare persoane din diferite țări, precum Germania, Italia. Au fost foarte multe misiuni și a necesitat un ritm de lucru mult mai alert. Este o onoare pentru mine să pot să îmi ajut semenii și mă bucur că pot fi de folos în combaterea acestei pandemii”, a explicat acesta.

Aviatorul spune că misiunile nu ar fi fost la fel dacă nu pilota aeronava Spartan, de care s-a îndrăgostit acum câțiva ani.

„Încercăm și de cele mai multe ori reușim să facem corp comun cu avionul. Trebuie să simți avionul, să îl cunoști îndeaproape și să îi știi toate metehnele”, a precizat Motoroiu.

Reporter: Alexandra Dinu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...