Mircea Geoană a negociat cu Traian Băsescu
După întâlnirea cu grupurile minorităților, premierul Victor Ponta a spus, miercuri, întrebat de reporteri, că nu are nicio dovadă că președintele țării se implică în PSD, dar că un membru al partidului a vorbit cu alți colegi în numele lui Traian Băsescu. „Avem o problemă în PSD și o vom rezolva în PSD”, a spus Ponta.
Victor Ponta a fost întrebat de declarația lui Mircea Geoană, care a spus că preferă să desemneze prim-miniștri, și nu să fie desemnat prim-ministru.
„Nu am niciun fel de dovadă că președintele României se implică, un membru PSD a vorbit și în numele președintelui cu alți colegi de partid”, a declarat Victor Ponta.
Prim-ministrul a mai spus că este o problemă în PSD care se va rezolva în cadrul partidului, iar respectiva persoană va fi exclusă din partid.
„Avem o problemă internă și ne rezolvăm problemele în partidul nostru. Evident că nu mai are ce căuta în PSD cel care a încălcat deciziile Congresului”, a adăugat Victor Ponta.
El a mai spus că președintele Traian Băsescu nu va nominaliza membrul PSD în cauză, dar nu a dat nume.
Președintele Traian Băsescu a transmis, miercuri, politicienilor că nu dorește ca numele său să fie folosit în disputele interne din USL.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News