Ministrul Sănătății: Dacă are loc o explozie, trebuie să trimitem răniții în străinătate

Data publicării:
arsi-2

Reporter: Daca acum are loc o explozie îțară unde îi ducem?

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: În străinătate. Nu avem capacitatea. Acum dacă vin cinci pacienţi în plus avem o problemă gravă ca ţară, iar această situaţie este inacceptabilă. Singura măsură rezonabilă pe care am luat-o în considerare de mai multe ori în ultimele luni este închiderea spitalului și transferul activității într-o altă unitate. Este o măsură pe care am luat-o în considerare de mai multe ori, de trei ori îndelung. Concluzia la care am ajuns e că nu putem închide întreg spitalul.”

Infecțiile intraspitalicești care au fost prezente la unii dintre pacienții răniți în incendiul din clubul Colectiv și au dus la decesul acestora, a fost un prim semn de întrebare asupra siguranței pacienților la Spitalul de Arși din București.

Pe 30 octombrie 2016, într-un club underground din sectorul 4, câteva sute de tineri cântă refrenul „The day we give in is the day we die”, alături de trupa lor favorită, Goodbye to Gravity. Momentul marelui final, cel al artificiilor, avea să fie debutul celei mai mari tragedii umane din ultimii 26 de ani din România. În total, 184 de persoane au ajuns la 12 spitale din Bucureşti şi unul din Ilfov, iar 26 oameni au fost declarați decedați la fața locului. Pe 22 decembrie 2015, lista celor morţi se închide. La numărul 63.

Un raportul al Ministerului efectuat în decembrie 2015, arăta o incidență a infecțiilor de 2,8 % la Spitalul de Arși, în timp ce în celelalte spitale în care au fost internați răniți din Clubul Colectiv, incidența infecțiilor era între 8 și 8,8%.

Infecţiile intraspitaliceşti i-au ucis pe unii dintre răniţii care au ajuns la Spitalul de Arsuri. O recunoştea chiar purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Adrian Stănculea. Mai mult, el spunea că aceste probleme sunt raportate lunar superiorilor din Ministerul Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri