Migranți care se dau drept afgani intră în UE. Ei profită că niciun stat nu-i va repatria acum. Interviu exclusiv cu șeful FRONTEX

Data publicării:
figurile unor oameni in imagini surprinse cu camera cu termoviziune
Valul de migranți din Afganistan care urmează să ajungă în Europa va fi greu de controlat. Foto: captură video Digi24

Migranți care se dau drept afgani. Este cea mai recentă amenințare la adresa securității Uniunii Europene, în contextul crizei de la Kabul. Șeful Agenției europene pentru poliția de frontieră a vorbit în exclusivitate pentru Digi24 despre acest pericol și cum poate fi el evitat, într-un interviu pentru reporterul Maria Moiș.

Jumătate din cei peste 6.300 de migranți care au cerut anul acesta protecție statului român sunt afgani, arată datele oficiale. Iar numărul lor este în creștere.

Șeful FRONTEX avertizează că în acest moment autoritățile din toată Europa întâmpină greutăți în a identifica cu adevărat originea migranților.

Fabrice Leggeri, director executiv FRONTEX: „E un risc că alte naționalități se dau drept afgani și spun: «Am nevoie de protecție internațională!», dar, de fapt, ei nu sunt afgani. Nu știm cine poate reprezenta o amenințare teroristă pentru UE”.

Oficialul european spune că migranții profită de faptul că niciun stat membru nu își va permite să repatrieze un cetățean afgan cât timp talibanii sunt la putere. Primii așteptați să ajungă în Europa sunt cei care au fugit deja în țările vecine, cu precădere în Pakistan. ONU estimează un val de  500.000 de refugiați.

Fabrice Leggeri, director executiv FRONTEX: „Trebuie să creăm la nivel european un corp de interpreți, mediatori culturali, experți care nu doar că pot înțelege limba vorbită de unii migranți, dar pot să zică: acest om vorbește un dialect care poate nu e din Afganistan, acesta poate e un dialect vorbit în Pakistan”.

Șeful Agenției spune că va suplimenta numărul ofițerilor FRONTEX în România pentru a monitoriza granița externă a UE în cazul în care situația se înrăutățește. Acesta avertizează că numărul migranților care au încercat să treacă din Turcia în Bulgaria a crescut deja de șase ori în ultimele luni.

Maria Moiș, reporter Digi24: Este pregătită România să adere la spațiul Schengen?

Fabrice Leggeri, director executiv FRONTEX: „Tehnic, granițele României sunt foarte bine protejate, dotate foarte bine, este însă o decizie politică”.

Parlamentul European a votat din nou pentru intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar pentru a adera la libera circulație este nevoie de aprobarea Consiliului European.

 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...