Un microbuz al Jandarmeriei, care transporta opt jandarmi aflaţi în misiune, a fost implicat alături de trei autoturisme într-un accident rutier produs vineri după amiază, pe DN1, între Ploieşti şi Braşov. În urma accidentului nimeni nu a fost rănit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul în lanţ s-a produs pe drumul naţional 1, la Nistoreşti, primele cercetări indicând drept cauză nerespectarea distanţei regulamentare în mers.
Patru autovehicule s-au ciocnit faţă-spate, unul dintre acestea fiind un microbuz care transporta opt jandarmi la o misiune.
MIcrobuzul aparţine Grupării Mobile de Jandarmi Prahova şi se îndrepta către Sinaia, unde jandarmii urmau să participe la o misiune. Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi, Adrian Oancea, a declarat pentru News.ro că autovehiculul Jandarmeriei a fost lovit din spate de către un autoturism al cărui şofer a declarat că nu i-au mai ţinut frânele.
”Important este că nimeni nu a fost rănit” a adăugat Oancea.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a menţionat că în cele patru autovehicule implicate se aflau în total 12 persoane. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, însă niciunul dintre ocupanţii celor patru autovehicule nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Circulaţia pe drumul naţional nu a fost afectată, microbuzul şi cele trei autoturisme fiind scoase în afara carosabilului.