Mica Unire, cu acordul marilor puteri

Data publicării: 24.01.2013 08:48

Cu alte cuvinte, principalele puteri europene şi-au disputat vreme de mai bine de 150 de ani împărţirea moştenirii Imperiului Otoman, numit după o expresie din secolul XIX „omul bolnav al Europei", iar elita politică a Principatelor a folosit la maxim momentele prielnice propriilor interese.

Unirea de la 1859 dintre Moldova şi Ţara Românească a avut loc la puţin timp după retragerea trupelor austrice de pe teritoriul lor. Anterior se aflaseră sub protectorat rusesc şi chiar sub ocupaţii ruseşti succesive, cea mai lungă între 1828 şi 1834. Nici armatele turceşti nu prea stăteau departe de Valahia şi de Moldova.

„Ascensiunea Imperiului rus către Europa Centrală și mai ales Europa de Sud-Est este din ce în ce mai pronunțată, iar, de-a lungul secolului al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea, Imperiul Otoman, care este în primul rând vizat de această ascensiune, pierde toate confruntările militare obligat să le poarte”, explică istoricul Alin Ciupală.

Dar pe măsură ce puterea Imperiul Otoman slăbea, iar ideile Revoluţiei Franceze si interesele comerciale nemţeşti şi britanice sporeau influenţa occidentală în răsăritul Europei, boierimea româna era atrasă de educaţia şi de stilul de viaţă occidental. În plus, devenea mai înstărită și asta pentru că pacea de la Adrianopol din 1829 dintre Rusia şi Turcia a înlăturat monopolul Imperiului Otoman asupra exporturilor de grâne din Principate. Nu întâmplător, mişcarea românească de la 1848 s-a sincronizat perfect cu cea din Occident. Unirea, neutralitatea şi principele străin au devenit obiectivele pe care le susţineau atât exilaţii paşoptişti, cât şi boierii şi intelectualii din Principate, adică toţi cei cunoscuţi drept membri ai Partidei Naţionale.

Pacea de la Paris, care a încheiat în anul1856, războiul Crimeei, a creat în rândul Marilor Puteri o majoritate favorabilă unirii Principatelor, o idee vehiculată inclusiv în cancelariile de la Sankt-Petersburg şi Viena de câteva decenii. Marile puteri au hotărât ca Moldovei să-i fie înapoiate trei județe din sudul Basarabiei.

„Soarta noastră depindea în acel moment de cele șapte puteri implicate atunci în afacerile Europei. Dintre ele, s-a nimerit ca patru să ne susțină”, spune istoricul Dan Berindei.

Practic, grație faptului că marile puteri aveau interesele lor, principatele române au fost întrebate ce își doresc în viitor, ceea ce a dus la organizarea în anul 1857 a adunărilor ad-hoc care au formulat pentru prima data cererea de unire. Unitate înfăptuită în anul 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.