În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar în zonele joase de relief, mai ales din sudul ţării, va mai fi ceaţă. Vântul va avea unele intensificări la munte. Temperaturile minime se vor situa
între -5 şi 4 grade.
Mâine, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări în vest şi nord, unde local, spre seară va ploua. În zona de munte precipitaţiile vor fi mixte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar în zonele joase, mai ales din sud-estul şi sudul extrem al ţării, va mai fi ceaţă.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiuni şi 11 grade în sudul Banatului şi al Olteniei.
În Capitală, mâine, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -1...0 grade, iar cea maxima de 9...10 grade.