Bărbatul se afla la volanul maşinii care a lovit în plin şase copii, joi seară, în jurul ore 22.30. Victimele mergeau pe marginea unui drum din localitatea Gruia, judeţul Mehedinţi.
Şoferul - un poliţist local - consumase alcool înainte să se urce la volan. O demonstrează probele biologice, care au arătat o concentraţie de alcool de 1,6 la mie în sânge.
„Poliţistul este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi.
Dintre cei şase copii loviţi, unul a murit pe loc! Alţi trei au fost duşi la spital cu răni foarte grave.
„Dintre cei trei copii care sunt acum la terapie intensivă, unul este într-o stare puţin mai critică, fiind într-o stare comatoasă. El este intubat în momentul de faţă”, a spus Doina Boruga, director al Spitalului Judeţean Mehedinţi.
Poliţistul vinovat de accident a scăpat cu greu de furia familiilor copiilor accidentaţi, fiind salvat de intervenţia luptătorilor de la de la trupele speciale.
„Vroia să fugă. Copiii erau sub maşină şi el împingea tot ca să plece dee acolo, în timp ce lumea striga să se oprească şi să se dea jos”, şi-a amintit mătuşa unui copil.
Poliţistul a ajuns la spital cu răni pe faţă, după ce a fost lovit de doi bărbaţi, rude ale victimelor. Poliţiştii îi cercetează şi pe aceştia pentru tentativă de omor.
Poliţistul acuzat de ucidere din culpă nu este la prima abatere de acest gen. În 2011 el s-a urcat la volanul maşinii de poliţie sub influenţa alcoolului şi a accidentat un biciclist. Atunci, el a fost destituit din funcţia de şef de post al comunei. Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, aşa că agentul a putut rămîne încadrat în poliţie.