Măsuri sporite de securitate la meciul Steaua – Chelsea. Sunt detaşaţi peste 1350 de jandarmi şi poliţişti
Data publicării:
Măsuri sporite de securitate sunt luate pentru meciul de marţi seară dintre Steaua Bucureşti şi Chelsea din grupele Ligii Campionilor. Peste 900 de jandarmi asigură ordinea publică şi siguranţa suporterilor prezenţi pe Arena Naţională.
Alţi aproape 450 de poliţişti de la Rutieră, Ordine Publică şi Investigaţii Criminale sunt prezenţi în zona Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pe traseul de deplasare a suporterilor, precum şi în apropierea locurilor de cazare şi a stadionului.
Se încearcă astfel evitarea repetării incidentelor de acum aproape o lună, din Centrul Vechi, survenite între suporterii naţionalei Ungariei şi cei ai României.
Meciul Steaua – Chelsea începe la ora 21:45 şi este transmis pe Digi Sport 1.