Măsuri în cazul jandarmului filmat în timp ce conducea pe sens interzis
Data actualizării: Data publicării:
Jandarmeria Capitalei a anunțat că vor fi luate măsuri disciplinare în cazul șoferului filmat în timp ce mergea cu o maşină a Jandarmeriei pe sens interzis pe strada Uruguay din Sectorul 1.
Jandarmul este angajat al unităţii din anul 2007 şi se afla în timpul serviciului, aratăă Jandarmeria, citată de Agerpres. Șoferul are 31 de ani şi deţine gradul de plutonier major.
„Acesta a fost chemat de superiori săi pentru a explica ce s-a întâmplat şi în urma discuţiilor a recunoscut că nu a observat semnul de interzis, iar în momentul în care a întâlnit alte maşini, a realizat şi a dat prioritate de trecere vehiculelor care circulau regulamentar. Împotriva conducătorului auto vor fi luate măsuri disciplinare de către superiorii săi”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Capitalei.