Masacrul de la Spitalul Săpoca a fost filmat. Sorina Pintea: „Într-un minut nu se putea întâmpla aşa ceva”

Data publicării:
sigla spital sapoca

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni, la Spitalul din Săpoca, că în declaraţiile personalului medical al instituţiei sunt mai multe inadvertenţe şi că, în opinia sa, „într-un minut nu se putea întâmpla aşa ceva fără să fi auzit nimeni”.

„Logica îmi spune că nu se putea întâmpla aşa ceva, având în vedere că la 15 metri este biroul asistentei. La un moment dat, unul dintre saloane are o uşă batantă, am întrebat: 'nu aţi auzit când a intrat printre uşi cu stativul?' Mi-au spus că uşile sunt deschise. Dacă sunt deschise, nu s-a auzit când oamenii ăia au fost loviţi?”, a spus Sorina Pintea, relatează Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a precizat că nu a văzut imaginile de pe camerele de supraveghere, dar acestea vor lămuri ceea ce s-a întâmplat în cele două saloane.

„Când am ajuns eu aici nu mai erau, erau deja duse la Parchet, nu le-am văzut, dar cred că asta va lămuri foarte mult legat de timpul în care s-a petrecut totul, dar daţi-mi voie să cred, sau cel puţin logica îmi spune, după ce am văzut şi locul faptei, că într-un minut nu se putea întâmpla asta. Există şi câteva lucruri pe care personal şi cei din comisia nu ne putem explica, probabil că ancheta va explica exact ce s-a întâmplat referitor la timp, faptul că nu a auzit nimeni, deşi uşile erau deschise la saloane, pentru că noaptea se face rondul şi se supraveghează pacienţii, sunt mai multe inadvertenţe, probabil că filmările vor spune mai mult din ceea ce s-a întâmplat acolo”, a mai declarat Sorina Pintea.

Cinci persoane au decedat şi alte opt sunt rănite după ce un pacient în vârstă de 38 de ani, intrat în sevraj etilic, a lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul din Săpoca, cu un stativ de perfuzii, 13 pacienţi din două saloane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...