Mai mulţi tineri s-au bătut cu cuţite lângă Liceul "Dimitrie Leonida" din Bucureşti
Data publicării:
Incidentul a fost semnalat la 112. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Secţia 9 Poliţie şi unul medical.
Fiorella Mitoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Pantelimon din Bucureşti, a declarat la Digi24 că patru tineri au ajuns la spital cu plăgi tăiate superficiale, iar unul a rămas internat.
Unii dintre ei au spus că sunt elevi ai liceului, a afirmat Mitoiu.
Poliţia a început deja audierile în acest caz.
Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, a declarat la Digi24 că dacă incidentul s-a petrecut în afara şcolii, responsabilitatea asigurării pazei şi ordinii publice aparţine jandarmeriei, poliţiei locale.
Pe de altă parte, se va verifica dacă tinerii implicaţi sunt elevi ai liceului şi în ce context nu se aflau la ore.
„Conducerea şcolii trebuie să clarifice dacă profesorii s-au prezentat la oră, dacă paznicul de la poartă a avut grijă să îi întoarcă pe elevi în clasă. Fenomenul este inacceptabil şi mă gândesc cu mai multă îngrijorare la faptul că am devenit cu toţii din ce în ce mai violenţi”, a spus Ecaterina Andronescu.