MAE: Sunt în derulare proceduri de repatriere a patru români din China

Data actualizării: Data publicării:
Health Screenings In South Korea For The Wuhan Coronavirus
Foto: GettyImages

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis vineri, la solicitarea Mediafax, că în prezent sunt în derulare proceduri pentru repatrierea a patru cetăţeni români din provincia chineză Hubei, în contextul epidemiei coronavirusului.

"Cu referire la solicitarea dumneavoastră, MAE precizează că în prezent sunt în derulare proceduri de repatriere pentru patru cetățeni români din provincia Hubei prin intermediul zborurilor speciale organizate de Franța și Germania", a comunicat Ministerul Afacerilor Externe.

"Ambasada României la Beijing este în permanentă legătură cu Delegația UE la Beijing și misiunile diplomatice ale altor State Membre UE în formatul reuniunilor de coordonare locală la nivel UE, precum și cu autoritățile centrale și locale ale R. P. Chineze, pentru gestionarea cu celeritate a tuturor situațiilor care reclamă acordarea de asistență consulară pentru cetățenii români aflați în R. P. Chineză în contextul epidemiei cauzată de coronavirus", precizează MAE.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri