„Povestea capătă un final în conformitate cu decizia instanței. Un stat cu adevărat puternic, cu instituții care își îndeplinesc obiectivele, este capabil să aducă în fața instanței orice făptuitor”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu la Digi24.
Acesta a explicat că a fost vorba despre un „efort amplu”, care a implicat mai multe instituții. „Justiţia se dovedeşte a fi susținută şi încurajată”, a declarat fostul premier.
El nu s-a declarat suprins de aducerea în țară a lui Omar Hayssam, afirmând că aceasta poate fi o surpriză „pentru cine nu e obișnuit ca justiția să funcționeze”.
Pe de altă parte, Mihai Răzvan Ungureanu a arătat că acest caz „este exemplar pentru felul în care o parte a clasei politice a intrat în complicitate cu pseudo-investitori pentru satisfacerea intereselor personale şi nu pentru a da curs intereselor naţionale.”
„E cazul să facem un inventar al felului în care România a fost prăduită, devalizată pe seama acestor complicităţi. E momentul să facem o analiză a acestui fapt şi făptuitorii să fie aduşi în faţa justiţiei”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.