Logo-ul Google de 1 Decembrie a fost desenat de o elevă din Suceava

Data publicării:
2 207-35983

Google a anunţat joi, într-un eveniment organizat la Bucureşti, câştigătorul primei ediţii a concursului „Doodle 4 Google” în România, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Desenul Iasminei Maria Răceanu, elevă în clasa a VIII-a B, la Colegiul Naţional Petru Rareş din Suceava, a fost desemnat de public câştigător dintre cele peste 10.000 lucrări participante în competiţia cu tema "România mea este...".

Logo-ul Google imaginat de Iasmina va fi publicat pe pagina de start a Google România în data de 1 Decembrie, putând fi admirat de milioane de români. Iasmina a primit şi un premiu în valoare de 15.000 de lei şi o bursă de tehnologie de 20.000 de lei pentru şcoala unde învaţă.

În desenul ei, Iasmina şi-a imaginat România ca pe „o ţară verde cu munţi şi văi, dealuri şi câmpii, colorată de obiceiuri frumoase ce trebuie păstrate, înnobilată de artişti şi sportivi ce i-au înălţat numele la cer. România mea merită iubită!”.

Desenul câştigător a fost ales de public dintre cele 30 selectate de juriu. Alături de marele câştigător, 10 alţi finalişti, cinci la categoria clasele I-IV şi cinci de la clasele I-VIII, au fost premiaţi în cadrul unei gale desfăşurate în Bucureşti, primind fiecare câte o tabletă.

Juriul concursului "Doodle 4 Google România" a fost format din personalităţi din domeniul artistic, media şi educaţie: Nicolae Alexi, Adrian Boţan, Adrian Brăescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar şi Cătălin Ştefănescu. Din juriu a făcut parte şi Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logoului Google la aniversările pe care compania le sărbătoreşte la nivel internaţional şi local.

Competiţii similare pentru a decora pagina Google în momente speciale s-au organizat în peste 30 de ţări, România aflându-se la prima ediţie în acest an.

Doodle-urile sunt reprezentări ocazionale ale logoului afişat pe prima pagină Google (www.google.ro), ce au acompaniat de-a lungul anilor toate căutările online făcute de utilizatorii Google din întreaga lume.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea. În galeria celor mai recente logouri dedicate României s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul sau Ziua Naţională a României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...