Liviu Dragnea, chemat la DNA în dosarul fraudei la referendumul din 2012

Data publicării:
dragnea crop

Liviu Dragnea este urmărit penal încă din toamna anului trecut în acest dosar și urmează să fie trimis în judecată.

Odată încheiată redactarea rechizitoriului, dosarul va fi trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorii DNA susțin că L. Dragnea este cel care le-ar fi cerut reprezentanților partidului din secțiile de votare să raporteze o prezență mai crescută decât cea reală la referendumul pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu.

Mai exact, pe 6 septembrie 2012, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului, fiind acuzat că şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

Liviu Dragnea a stat aproximativ 10 minute la DNA, declarând la ieşire că a studiat dosarul referendumului şi că este nevinovat. „Am apucat să văd ceva. Nu ştiu dacă e vorba de probe, dar sunt foarte multe declaraţii, foarte multe dosare de declaraţii, pentru că au fost audiaţi foarte mulţi oameni", a spus Liviu Dragnea.

Vicepremierul a mai precizat că data prezentării sale la DNA a fost stabilită de comun acord cu procurorii de caz şi că este o coincidenţă că aceasta a fost exact la un an după referendum.

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum, reamintește Mediafax.

Procurorii DNA anunţau, în toamnă, că au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul din 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea.

Procurorii anticorupţie precizau că toate cele 67 de persoane ar fi luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012.  

În 16 iulie 2013, senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, a depus la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un document conţinând acuzaţiile fiind dat publicităţii anterior.  

Întrebat despre chemarea vicepremierului Dragnea la DNA și dacă acesta va fi menținut în guvern în cazul trimiterii în judecată, premierul Victor Ponta a refuzat, luni, să comenteze, spunând că nu știe „nimic din ceea ce a fost întrebat”.

  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...