Lionel Messi, mare favorit la câştigarea Balonului de Aur

Data publicării:
messi 20ucl 20leverkusen 20barcelona 20afp 20mediafax 20foto 20federico 20gambarini-42318

La doar 24 de ani, Messi are deja trei trofee consecutive în palmares (2009-2011), la fel ca actualul preşedinte UEFA, francezul Michel Platini (1983-1985). Tot câte trei victorii, dar nu la rând, au mai obţinut olandezii Johan Cruyff (1971, 1973, 1974) şi Marco van Basten (1988, 1989, 1992).

Alături de Messi mai sunt nominalizaţi Cristiano Ronaldo (Real Madrid) şi Andres Iniesta (FC Barcelona).

Nu a câştigat trofee, dar a dat goluri

Messi nu se poate lăuda cu nici un trofeu în acest an la nivel de club sau de echipă naţională, dar a avut performanţe individuale remarcabile, reuşind să înscrie 91 de goluri, cu care a doborât recordul de 85 goluri realizat în 1972 de vest-germanul Gerd Muller.

Cristiano Ronaldo a marcat mai puţine goluri decât Messi, dar a câştigat titlul de campion al Spaniei cu Real Madrid şi a ajuns cu naţionala Portugaliei până în semifinalele Euro 2012.

Adres Iniesta a cucerit titlul european cu Spania şi a fost desemnat cel mai bun jucător al UEFA în sezonul 2011-2012.

Trofeul Balonul de Aur a fost decernat prima oară în 1956, la iniţiativa publicaţiei franceze France Football, cel dintâi laureat fiind englezul Stanley Matthews.

La început era acordat celui mai bun fotbalist din Europa, însă din 2010, când Balonul de Aur și Jucătorul Anului FIFA s-au contopit, trofeul îl răsplăteşte pe cel mai bun jucător al lumii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...