Faimoşii castraveţi bulgăreşti au început să aibă concurenţă serioasă odată cu inaugurarea podului Calafat-Vidin.
Zilnic, românii trec peste Dunăre să-şi vândă legumele în pieţele din Bulgaria. Asta a făcut ca producătorii vecini să scadă preţurile, întrucât este un excedent de produse, iar clienţii sunt puţini.
Ei îi acuză pe fermierii români că îşi permit să lase la preţ pentru că vin cu legume neverificate, pentru care nu plătesc taxe. De aceea, agricultorii bulgari încearcă să strângă semnături pentru a contracara aceste practici ale concurenţei de peste Dunăre.