Dacă legea va fi votată, atunci, pe lângă amendă, autoritățile pot închide supermarketul pentru o perioadă de până la șase luni, în funcție de abateri, dacă acestea sunt repetate sau dacă cer producătorilor comisioane și dacă le facturează servicii, așa numitele taxe de raft.
Eliminare taxelor de raft este o prevedere contestată de marile lanțuri de magazine care spun că aceste taxe sunt costuri de marketing, de promovare a produselor.
În lege nu este inclusă și prevederea închiderii magazinelor în weekend.
Autoritățile care vor verifica supermarketurile vor fi stabilite ulterior, printr-o Hotărâre de Guvern.
Tot astăzi s-a discutat și despre etichetarea produselor din carne, dacă acestea trebuie să aibă sau nu trecut pe etichetă procentul de carne, dacă provine din România sau din import, dar nu a primit vot favorabil în comisie.
Legea va fi trimisă în plen, iar apoi va intra în vigoare la 60 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.