Legea privind vânzarea terenurilor prevede ca viitorii proprietari să fi arendat terenul pe care vor să îl cumpere cu cel puţin un an înainte.
„Dacă vrem să cumpărăm trebuie să dăm și noi arendă la oameni. Va fi foarte greu deorece trebuie să vorbim cu omul înainte, trece timpul, crește piața, poate se răzgândește”, spune Mihnea Olteanu, un tânăr fermier din Oradea.
Oamenii trebuie să aibă şi experienţă de cinci ani în sectorul agricol. În plus, autorităţile menţin limita de 100 de hectare pe care le poate cumpăra o persoana fizică, în ciuda opoziţiei fermierilor.
„O fermă să ajungă să fie profitabilă trebuie să ai această suprafață, să ai utilaje performante”, susține Costel Iancu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Dolj.
„Cei care vor să lucreze suprafețe mai mari pot să-și constituie societăți comerciale și să lucreze în continuare fără niciun fel de problemă”, declară Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.
Cei care totuşi se vor încumeta să cumpere se vor lovi de alte obstacole.
„Noi avem o mare problemă cu cadastrul, ca urmare, asta va încetini și va reduce interesul celor care își vor propune să cumpere pământ, mai ales suprafețe mari”, spune Cristian Pârvan, om de afaceri.
În prezent, 11% din suprafaţa agricolă a ţării este în posesia străinilor. Cei mai mari proprietari de terenuri sunt danezii şi italienii.