Klaus Iohannis: România a făcut o ofertă generoasă pentru primirea imigranților 

Data publicării:
klaus iohannis - fb-3

Principalele declarații ale președintelui:

Vreau să spun tuturor elevilor și părinților că le doresc un an școlar cât se poate de bun.

La început de an se întâmplă un lucru ciudat. În fiecare an apar știri care sunt neplăcute: că multe școli nu au condiții bune pentru a primi elevii, nu au autorizații sanitare.

Încercând să aflu despre câte este vorba am aflat că 4.000 de clădiri nu au autorizație de funcționare, nu au autorizații sanitare. E vorba de una din cinci clădiri. Este foarte mult.

Marea majoritate, peste 80%, nu au autorizație pentru că nu au apă curentă sau canalizare. Este o rușine națională.

Lansez Guvernului o provocare. Cred că este posibil să avem un plan pe trei ani care să ducă la rezolvarea acestei chestiuni. Cred că, până în toamna lui 2018, când vom aniversa un centenar de Românie modernă, să avem o Românie modernă și în școli.

O a doua temă ține tot de învățământ. Avem foarte multe probleme în afară de cele care țin de logistică. Aproximativ jumătate din cei care au frecventat liceul nu au trecut de bac. Când analizăm situația manualelor școlare, avem probleme. 

Copiii din mediul rural nu au nici aproximativ aceeași șansă cu copiii din mediul urban.

Un număr mare de tineri absolvenți pur și simplu nu găsesc un loc de muncă. 

Astăzi propun un alt demers – o nouă reformă, o largă consultare publică. Toți cei interesați să participe. Și societatea civilă, și asociațiile, și instituțiile centrale și locale – pe scurt, invit pe toți cei care au informații, o gândire despre cum trebuie să arate școala. Sper ca prin această consultare să creăm bazele unei reforme care aduce învățământul în secolul 21 în așa fel încât elevul să fie dorit la locul de muncă.

Avem și vești bune. Am citit un studiu făcut de universități din Frankfurt – cât de fericiți sunt elevii. Dintre țările din U.E. sondate, România e pe primul loc. Eu cred că le datorăm mult mai mult elevilor.

Întrebări:

În ce va consta provocarea lansată Guvernului?

Provocarea se va materializa în discuții, până găsim o soluție. Nu vorbim de Ministerul Educației, el nu are în subordine școli, ele sunt la administrațiile publice locale. Ele au fost date pur și simplu administrației, care a făcut sau nu față. Statul ar fi avut datoria să pună la punct mai întâi școlile, apoi să le dea la administrații. Nu e târziu, Guvernul poate să facă un plan, are toate pârghiile necesare.

Ar trebui ca o decizie privind refugiații să fie luată de Parlament?

Este posibilă o consultare a Parlamentului, dar nu este uzuală. Este de dorit să se cunoască părerea Parlamentului. Miercuri voi merge în Parlament și voi aborda și această chestiune.

România a fost nedreptățită pentru că nu i s-a permis intrarea în spațiul Schengen?

Nu cred că putem să punem chestiunea în termeni de nemeritat sau în alte categorii mai degrabă emoționale. Putem constata că spațiul Schengen este nefuncțional în momentul de față. Această chestiune va face obiectul unei discuții în CSAT.

Mediul academic și mulți intelectuali au protestat față de plagiatul din lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea. Vi se pare corect ca acesta să ocupe funcția de vicepremier și profesor?

Dacă dorim să revenim la principiile de integritate și la meritocrație este clar că trebuie să respingem ferm orice formă de plagiat. Această chestiune trebuie sancționată de comunitatea academică, dar și de societate, când vine vorba de politicieni. Există comisii care au și oameni pregătiți și regulamente pentru a verifica aceste chestiuni.

Doar comunitatea academică are căderea să verifice astfel de chestiuni. Dacă aceste acuzații se verifică, vor avea o poziție cu siguranță.

Dacă la consiliul JAI sau la un Consiliu European se decide respectarea cotelor? E vreo legătură cu negocierile pentru Schengen?

Nu cred că dosarul imgirației și dosarul Schengen trebuie amestecate. În chestiunea cotelor am avut o discuție cu dl președinte Juncker. Cred că tematica cotelor obligatorii o să dispară. Nu cred că o țară din UE poate fi obligată să facă ceva ce nu poate să facă. Există alte forme prin care țările care refuză cotele obligatorii își pot arăta solidaritatea. România este solidară și cu ceilalți membri din Uniune și cu imigranții. Noi am făcut o ofertă generoasă pentru numărul de 40.000 de imigranți despre care s-a discutat anterior. România nu e o țară xenofobă, nici autistă. Trebuie să existe negocieri, discuții, un plan al Guvernului pentru a veni cu propuneri. Nu doar numărul celor care trebuie primiți este criteriul. Putem să participăm în multe alte proiecte.

Nu s-a discutat despre un număr de imigranți, am discutat pe principii, pe abordări, pe solidaritate.

România ar fi dipusă să plătească o cotă din PIB?

Este o falsă abordare, eu nu am întâlnit-o în discuțiile pe care le-am avut. Uniunea Europeană nu se bazează pe sancțiuni, ci pe solidaritate și colaborare.

Proiectul reformării Parlamentului

Îmi doresc o reformă a clasei politice, asta înseamnă și o reformă a Parlamentului. Dacă vrem să funcționăm mai bine ca stat trebuie să avem legi mai clare și cu mai puține modificări.  

Nu sunt suficiente locuri de cazare pentru refugiați?

Nu e vorba de locuri de cazare. Nu îi primim în regim hotelier. Ei trebuie școlarizați, integrați în societate. Trebuie să meargă într-o localitate, să fie acceptați, să-și găsească o locuință pe banii lor, să-și găsească un loc de muncă. Aici mai avem multe de învățat.

Despre verificarea plagiatelor: Există comisii de etică în universități și consiliul de etică ce examinează lucrările demnitarilor. Vi se pare justificare o asemenea departajare?

Dacă cineva primește un titlu, nu-l primește pentru că are o funcție publică sau politică, ci pentru că a făcut o cercetare. Această împărțire nu mi se pare oportună.

E nevoie de armată la frontiere, cum au făcut și alte state?

Nu cred că e nevoie de armată la frontiere în această etapă. 

Cât de credibil este un stat cu 20 de milioane de locuitori, membru UE și NATO, care spune că poate primi doar 1785 de refugiați?

Mi se pare foarte serios. Am face bine să creștem capacitatea României în acest domeniu, pentru că problema demografică există și la noi.

Despre declarațiile cancelarului austriac:

Nu cred că trebuie să punem pe cântarul de aur chiar toate aceste declarații.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”