Astăzi, magistratul s-a certat cu angajaţii, dar şi cu reprezentanţii firmei de pază ai unui magazin de bricolaj din Piteşti şi chiar a lovit cu maşina pe unul dintre ei.
Șeful secției penale din Argeș se afla la rând pentru a achita cumpărăturile. Nemulțumit de timpul de reacție al angajaților, acesta a început să facă scandal și să îi jignească pe aceștia.
Personalul magazinului a solicitat intervenția agenților de pază, care l-au scos afară, dar scandalul a continuat și acolo. Nervos, judecătorul s-a urcat în mașină, iar în momentul în care a încercat să plece de pe loc, l-a acroșat unul dintre agenții de pază.