Ion Iliescu și Andrei Pleșu, din nou pe băncile școlii. Ce amintiri are din liceu fostul președinte al țării

Data publicării:
iliescu

Şi-au revăzut colegii, au depănat amintiri şi au povestit cum chiuleau de la ore sau luptau pe ascuns pentru democraţie.

Pentru fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, anii de liceu au însemnat doze de adrenalină investite în lupta pentru introducerea democraţiei în şcoală.

„Adică să trecem de la faza în care dirigintele îl numea pe unul din băieţi, omul de legătură cu dirigintele, să ne organizăm democratic, să ne algem comitetul de clasă”, spune Ion Iliescu - fost preşedinte al României.

Nu ar fi reuşit să facă nimic însă, fără ajutorul şefului de clasă.

„Măi, câteodată mai lipsea aşa. Se mai ducea cu un coleg de-al nostru la Comitetul Central, la minister, dirigintele era împotrivă, mă punea pe mine să-l trag de mânecă. Eu nu făceam nimic. Îl puneam prezent”, mărturisește Horia Ionescu – fost coleg de liceu cu Ion Iliescu.

La Colegiul Spiru Haret a învăţat şi Mircea Eliade de la care a rămas obiceiul simpozioanelor de lectură.

„Erau acţiunile cele mai interesante pentru că erau acţiuni organizate la cererea elevilor şi era concurenţă pentru că n-aveam sală”, își amintește Georgeta Bărbulescu - directoare a Colegiului Spiru Haret între anii 80-90.

„Am colegi dintre care foarte mulţi au ajuns în poziţii importante şi asta înseamnă că generaţia noastră a produs câte ceva”, afirmă și Andrei Pleșu, un alt fost elev al liceului.

„Poate atunci mulţi dintre profesori se îndoiau de faptul că voi putea ajunge ceva. Asta să fie totuşi un semnal pentru cei din şcoală. Trebuie să aibă încredere în elevi”, susține Eugen Teodorovici - ministrul Fondurilor Europene.

Cu ocazia aniversării colegiului, copiii care învaţă la Spiru Haret au jucat pe scena Teatrului ARcub piese scrise de Mircea Eliade sau Barbu Brezianu, foşti elevi ai instituţiei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri