INVESTIȚIE. Chinezii vor să construiască la Sibiu un bioreactor

Data publicării:
07122012 20chinezi 20sibiu-37485

Câţiva oameni de afaceri din China s-au arătat interesati să construiască pe un câmp de langă Avrig un bioreactor care va produce biogaz si combustibil din surse energetice regenerabile. Tot o resursă energetică regenerabilă pe care vor chinezii să o folosească aici este soarele.

Cu ajutorul unor panouri fotovoltaice montate la aproximativ 4 metri înălțime, aceste echipamente culeg energie de la soare și o transmit mai apoi în becuri electrice, destinate iluminatului public.

Cu ajutorul unei companii din China, în oraşul Avrig, au fost montaţi deja 20 de astfel de stâlpi de iluminat inteligenţi. Astfel, în mai puţin de 20 de ani Avrigul ar putea să devină primul oraş independent energetic din ţară. Investiţia se apropie de 50 de milioane de euro, iar chinezii par să nu se mulţumească doar cu atât.

Am discutat de extinderea relațiilor în zona turismului și mi-au spus un lucru: 70 de milioane de chinezi vizitează întreaga lume. Dacă 1% vin în județul Sibiu va fi o reușită din punct de vedere turistic”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Coniliului Județean Sibiu.

În spatele apropierii dintre chinezi şi ardeleni stau îndeosebi membrii institutului „Confucius”, care de 5 ani încoace îi învaţă limba chineză pe studenţii români.

Institutul Confucius este pentru a forma oamenii pentru viitor. Dorinţa copiilor ne-a făcut să vrem asta. Prin Confucius oamenii învaţă limba chineză şi valori tradiţionale şi s-a făcut astfel o prietenie”, a spus prof. univ. dr. Song Shaofeng, co-directorul Institutului Confucius.

Chinezii sunt printre cei mai mari investitori în perioada de criză. Chinezii reprezintă o economie care nu cunoaște criza așa cum o cunoaștem noi, europenii. Investițiile chineze sunt binevenite”, a spus jurnalistul Emil Hurezeanu.

În afară de domeniul energetic, oamenii de afaceri chinezi sunt interesaţi să investească în România şi în proiecte din agricultura şi IT. Potrivit statisticilor, exporturile româneşti în China au crescut în ultimii doi ani cu aproape 40% în timp ce importurile s-au majorat şi ele cu aproximativ 9%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Banner Aquatique kids 1280 x 720 px_nov_2024
(P) Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...