INTERVIU. Sorin Ianceu: Aura probabil a avut fractură de coloană cervicală
În 20 în jurul orei 11.00 - 11.30 m-a anunţat Radu Zamfir că plecăm la Oradea pentru prelevare, după care am plecat de la Institutul Fundeni şi am ajuns la Aeroportul Băneasa de unde am decolat pe la 13.30 – 13.37. Am decolat pe o vreme destul de închisă, cu ceaţă, cu vizibilitate relativ redusă. Dacă bine am reţinut eu de la piloţi, s-a zburat la 1.200 de metri. Până la Sibiu am reuşit să zburăm deasupra plafonului de nori, fără probleme şi incidente deosebite. În schimb, după Sibiu, apropiindu-ne de Apuseni, am văzut că avionul a început să piardă puţin altitudine, probabil intrând într-o zonă cu risc de givrare, adică cu risc de îngheţ la nivelul aripilor şi elicelor.
În momentul acela a început manevre de degrivrare, avionul pierzând altitudine relativ repede. Eram în ceaţă în momentele respective. În momentul în care a ieşit din ceaţă, eram deja prea aproape de vârful copacilor. Am avut sentimentul clar că ne vom prăbuşi sau că cu greu va reuşi să ridice avionul. În schimb, din păcate, primul sentiment s-a adeverit: a lovit cu coada avionului un copac, cu aripa din stânga, după care ne-am prăbuşit pe versantul muntelui.
Reporter: Pilotul Iovan v-a zis că aveţi probleme?
Sorin Ianceu: Nu. Nu, piloţii au comunicat doar între ei, aveau căşti şi nouă oricum ne era foarte greu să auzim ce vorbesc între ei pentru că noi eram localizaţi, deci primii doi pasageri în spatele piloţilor eram localizaţi exact în dreptul motoarelor, deci zgomotul era destul, era prea mare în avion ca să auzim ce comunică, ce vorbesc ei între ei. Oricum, comunicau prin căşti şi microfoane.
Reporter: Şi tu ţi-ai dat seama că sunt probleme?
Sorin Ianceu: În momentul în care am văzut că avionul este prea jos şi că pierde în continuare altitidune, că vedea altimetrul.
După ce ne-am prăbuşit, am revenit, m-am uitat, am văzut că doctorul Radu Zamfir era lângă epava avionului, dar în partea cealaltă a avionului. Colegii mei erau răsturnaţi, semiconştienţi, nu ştiu cum să zic, semiconştienţi, inconştienţi, unul peste celălalt, în spatele meu. Iovan, pilotul Iovan, era încarcerat, copilotul nu l-am văzut, deci copilotul nu pot să afirm sau să spun cu certitudine dacă era în avion sau dacă era aruncat din avion la momentul când mi-am revenit.
Iar domnisoara Aurelia ajunsese de pe ultimul rând de scaune din avion, in primul rând în spatele piloţilor. Am reuşit să împing colegii afară din avion, să-i scot împreună cu doctorul Zamfir. El a scos studenta, după care am reuşit să ies şi eu din avion. Aveam o plagă, o fractură deschisă la nivelul gambei drepte, cu sângerare relativ abundentă, şi atunci am solicitat unui coleg să-mi dea o năframă, un şal ca să mă leg la picior.
De abia atunci am început să ne depărtăm, colegii care începuseră să-şi revină, să-i îndepărtăm de epava avionului întrucât era miros intens de kerosen. Ne era frică să nu cumva să ia foc. Am acoperit-o pe Aura, pe Aurelia cu hainele noastre, cu o pătură şi respectiv cu geaca mea şi Radu Zamfir şi-a dat şi el jos geaca de pe el şi am acoperit-o. Ea nu se putea mişca deloc.
Din ce pot eu să-mi dau seama, şi din ce la momentul respectiv părea că ar fi avut, că ar fi suferit o fractură de coloană cervicală, cu tetraplegie, adică paralizia membrelor superioare şi inferioare. Din păcate telefoanele mele, în momentul impactului, s-au distrus complet. Am vorbit de pe telefoanele lui Radu. Am sunat la 112, eu am luat legătura cu familia să le spun că ne-am prăbuşit dar că sunt ok şi respectiv am continuat convorbirile cu cei de la 112.
La iovan s-a tot dus Radu Zamfir, el era mai valid ca mine, el s-a ocupat într-o mare măsură de copilot, starea lui Iovan dacă-l putem descarcera. Din păcate era peste puterile noastre, cu rănile noastre, doar doi inşi să descarcerăm. Am tot sperat să ne vină ajutoare.
Din păcate, la 45 de minute, o oră, şi-a pierdut cunoştinţa şi nu a mai comunicat cu noi. Atunci am început să ne precipităm şi noi la autorităţile de la 112 să le cerem să vină cât mai repede pentru că avem oameni răniţi grav, oameni care şi-au pierdut starea de conştineţă, oameni care pot muri. Am încercat să-i îndepărtez de epavă. Am încropit acolo împreună un foc să ne încălzim să nu îngheţăm. Nu puteam să pornim în nicio direcţie, nu ştiam zona, autorităţile ne spuneau că ba că ştiu, ba că nu ştiu exact unde suntem.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
