Şeful Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, invitat în ediția specială de sâmbătă, la Digi24, susţine că în România nu au existat închisori ale Central Intelligence Agency (CIA).
Scandalul legat de închisorile secrete ale serviciilor de informaţii americane de pe teritoriul României a născut reacţii în rândul oficialilor români.
„Dacă cineva are probe, dovezi, vine, probează în justiție și atunci sper că se va clarifica și aceste probleme. Am avut o anchetă a Senatului, nu au fost pe teritoriul României asemenea lucruri”, a declarat Teodor Meleșcanu.
Tot în cadrul emisiunii „Pasaport Diplomatic” de sâmbătă, pentru prima oară în România, echipa Digi24 arată cum acţionează spionii Serviciului de Informaţii Externe în cazuri de peste hotare. Un interviu exclusiv cu doi dintre angajaţii activi ai SIE.