Video Incendiu puternic într-un bloc din Constanța. 3 persoane au fost duse la spital
Data actualizării: Data publicării:
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață într-un bloc din module metalice din cartierul social din Constanța. 7 persoane au fost evacuate de pompieri, dintre care una inconștientă, dar care a fost stabilizată.
ACTUALIZARE. Pompierii au verificat tot imobilul și au ajuns la concluzia că nu mai sunt persoane în clădire.
Incendiul a izbucnit la parterul unui bloc, într-un apartament în care see aflau 3 persoane. Acestea au reușit să iasă, dar vecinii lor de la etajele superioare au rămas blocați din cauză flăcărilor. Pompierii au reușit să evacueze 7 persoane cu ajutorul unei autoscări.
Mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă și ambulanțe se află la locul incendiului. Cei care au sunat la 112 au spus că o parte din locatari s-au evacuat, dar sunt persoane rămase în interior.
Pompierii caută în alte două apartamente pentru a vedea dacă mai sunt persoane prinse în interior.
Trei persoane sunt transportate la spital. Toate 3 sunt conștiente. Altele sunt îngrijite la fața locului.